Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Teodor Atanasiu: Avem o viziune de dezvoltare care înseamnă construirea de spitale şi şcoli moderne, nu demolarea lor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Două din punctele cele mai importante din strategia noastră pentru următorii ani se referă la şcolile şi spitalele din Alba. E vorba în primul rând de a moderniza şi de a reabilita termic clădirile acestor instituţii. Vrem să consolidăm ce avem şi nu să dărâmăm. În al doilea rând vrem să asigurăm pentru orice locuitor din judeţul Alba, pe o rază de maxim 50 de kilometri, acces la servicii medicale moderne şi la cel puţin un liceu pe profilul economic al zonei – pe lângă accesul la o platformă industrială, adică la locuri de muncă. Noi numim această idee: „poli de dezvoltare”, care să permită o dezvoltare uniformă şi condiţii de viaţă civilizate pentru toţi oamenii din Alba.
Pentru servicii medicale moderne vrem să construim unde va fi nevoie sau să reabilităm instituţii medicale unde există deja. Viziunea noastră e opusă celor care conduc acum judeţul, PDL şi Dumitrel, care au susţinut exact opusul, adică desfiinţarea spitalelor. Pentru că aşa le-a dictat Boc de la Bucureşti. În plus, vom reaşeza competenţa la locul ei în unităţile medicale, spre deosebire de cei de la PDL care şi-au permis să intervină în numirea conducerii spitalelor. Viziunea lor este probabil că un om se vindecă dacă bisturiul e portocaliu!
Pentru licee pe profilul economic al zonei vom face o analiză economică sănătoasă, care nu s-a făcut de când avem economie de piaţă! Adică să vedem ce industrii sunt viabile, ce putem promova, ce are fiecare zonă. Vom promova acele domenii şi vom face în parteneriat cu Ministerul Educaţiei programe de studiu în acord cu piaţa, cu investiţiile şi cu ce ne oferă viitorul. Nu vrem să mai închidem şcoli doar de dragul de a economisi bani, aşa cum a făcut PDL prin Boc şi Dumitrel! Dezvoltarea înseamnă construcţie, nu demolarea! Ştim ce e de făcut pentru oamenii din Alba!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea