LISTA| Universitățile selectate pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual. Care este cea mai apropiată de județul Alba
Universitățile selectate pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual. Care este cea mai apropiată de județul Alba
Lista inițială a celor 29 de proiecte care au fost în etapa de evaluare calitativă a fost publică de Ministerul Educației.
„Toate cele 29 de proiecte, admise după etapa de eligibilitate în cadrul apelului „Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual”, au depășit pragul minim de calitate în vederea finanțării”, anunță sursa citată.
„Obiectivul apelului este dezvoltarea și dotarea de consorții profesionale integrate care să contribuie la dezvoltarea învățământului profesional, atât prin creșterea numărului de domenii de calificări și de absolvenți, cât și prin asigurarea unui parcurs educațional complet pentru elevii înscriși în învățământul dual”, conform Ministerului Educației.
Contestațiile pot fi depuse în perioada 22 – 26 iunie (ora 23:59). Acestea se pot transmite în format electronic atât prin intermediul platformei dedicate, cât și pe adresa de e-mail [email protected].
„Ulterior soluționării contestațiilor, proiectele vor fi finanțate conform Ghidului Solicitantului, în limita bugetului alocat”, potrivit ministerului.
Alocarea financiara totală a apelului de proiecte este de 338 mil. euro, valoare eligibilă din PNRR, fără TVA. Valoarea maximă a unui proiect aferent unui consorțiu este de 21,12 milioane euro.
Universitățile selectate sunt următoarele:
- Universitatea Politehnica din București;
- Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București;
- Universitatea de Medicina, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș;
- Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu;
- Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava;
- Universitatea pentru Știinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi;
- Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău;
- Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
- Universitatea “Ovidius” din Constanța;
- Universitatea Politehnica Timișoara;
- Universitatea “Aurel Vlaicu” Arad;
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918