Parcul din zona Schit, din Alba Iulia, ar putea fi reamenajat și modernizat: Cum se poate realiza proiectul
Parcul din zona Schit, din Alba Iulia, ar putea fi reamenajat și modernizat: Cum se poate realiza proiectul
Parcul din zona Schit, din Alba Iulia, ar putea fi reamenajat și modernizat, printr-o economie pe care administrația locală a reușit să o facă în cadrul proiectelor de mobilitate care sunt în plină desfășurare în oraș.
Gabriel Pleșa, edilul municipiului Alba Iulia a declarat într-o emisiune la Radio Unirea FM că Primăria a reușit să facă o economie de aproximativ 6 milioane de euro, din co-finanțarea proiectelor de mobilitate.
”Pe achiziție, s-a făcut o economie, pe toate proiectele de mobilitate, de aproape 6 milioane de euro, ceea ce înseamnă că acea co-finanțare de 15 milioane pe care am negociat-o și care a fost aprobată, că o vom lua la momentul oportun ca să nu plătim dobânzi, și probabil că momentul va fi iunie-iulie.
Așadar, vom putea fie să luăm mai puțin, fie acea diferență să o folosim pentru a finanța alt obiectiv și anume parcul de la Schit. Să vedem dacă vor accepta acest lucru, dar se pare că da, pentru că proiectele de mobilitate, de digitalizare și de mediu sunt cele mai finanțate”, a declarat primarul.
Renovarea acestei zone este o promisiune a lui Gabriel Pleșa din campania electorală: ”Primăria Alba Iulia are un proiect de regenerare urbană a zonei fostului Schit încă din 2015. Evident sunt foarte multe DE CE-uri. (…) Am avut o promisiune fermă, în campania electorală, pentru renovarea acestei zone și mi-o voi respecta. (…) Vorbim de amenajarea unui iaz ornamental în suprafață de aproximativ 500mp, dar și despre zone verzi care vor include gazon, arbuști și copaci ornamentali, pe lângă piste de biciclete, parcaje, alei și trotuare, teren de baschet și tenis, terenuri cu aparate fitness, teren de joacă pentru copii, dar și o scenă pentru diverse spectacole, astfel încât și artiștii locali să aibă un loc, accesibil, pentru a performa”, spunea primarul în urmă cu aproximativ doi ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Întoarsă din Germania, o familie din Alba a dezvoltat o afacere cu afini de cultură la Rădești
Întoarsă din Germania, o familie din Alba a dezvoltat o afacere cu afini de cultură la Rădești După cum se știe, afinul este un arbust îndrăgit pentru fructele sale care se consumă atât în stare proaspătă cât și prelucrată sub formă de suc, sirop, dulceața, vin sau afinată. Acestea sunt bine cunoscute pentru valoarea terapeutică […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 19 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale