Rămâi conectat

Curier Județean

14 mai| „Ce aude unicornul. Îndemn de poveste”, o nouă publicație a Festivalului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

14 mai| „Ce aude unicornul. Îndemn de poveste”, o nouă publicație a Festivalului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Ajuns la cea de-a XLIII-a ediție, Festivalul Internațional „Lucian Blaga” este, din nou, un bun prilej de întâlniri academice, în care cei mai erudiți cunoscători ai operei blagiene își împărtășesc ultimele rezultate ale cercetărilor întreprinse, dar și locul în care se lansează noutățile editoriale, între care se numără și publicațiile festivalului.

Pe lângă bucuriile editoriale consacrate: Caietele Blaga, volum apărut încă de la prima ediție a festivalului, și Pașii Profetului, revistă care i s-a alăturat ceva mai târziu, ambele legate de biografia și de opera lui Lucian Blaga, o nouă publicație a festivalului a văzut lumina tiparului: Ce aude unicornul. Îndemn de poveste.

De la un cuvânt și de la un desen pot începe lucruri minunate… câțiva copii inspirați, cu o mare dorință de a scrie o carte, și o mână de mici artiști talentați, pasionați de desen și culoare, au strâns poveștile lor, într-un volum colectiv, iar inițiativa lor a fost susținută de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Ne pregătim pentru o zi cu timp de poveste, prin acest proiect editorial care își propune să-i încurajeze pe tinerii creatori, și, în același timp, deschide orizontul copiilor către lectură, le pune în valoare imaginația, creativitatea și le dezvoltă sentimentul de respect față de scriitori.

Duminică, 14 mai 2023, începând cu orele 11.00, vă invităm, cu bucurie, să ne fiți alături la lansarea cărții pentru copii Ce aude unicornul. Îndemn de poveste (volum colectiv), care va avea loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeş.

Poveștile din această carte ne poartă într-o călătorie captivantă, cu personaje felurite, învățându-ne despre bunătate, prietenie, curaj și despre încrederea că visele se pot îndeplini. Ce aude unicornul. Îndemn de poveste este despre bucuria copilăriei și sperăm că va fi cartea de pe noptieră a multor copii și părinți.

Trupele de teatru Pied Piper și Gepetto, coordonate de prof. Lavinia Donose, vor fi prezente pentru a anima, cu talent actoricesc, atmosfera din timpul lansării.

Expoziția de artă plastică a elevilor Colegiului Național „Lucian Blaga”, coordonați de prof. Camelia Sanda Zurman, va completa evenimentul cu o bogăție de culori intense, veritabile emoții și simplitate.

Vă îndemnăm să deschideți ochii „prin lumea poveștilor” și să ascultați „zumzetul veștilor”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Șoferii din Alba pericol pe drumurile publice: Mai multe infracțiuni rutiere depistate de polițiști în weekend

Bera Larisa

Publicat

în

Șoferii din Alba pericol pe drumurile publice: Mai multe infracțiuni rutiere depistate de polițiști în weekend Mai mulți șoferi din județul Alba au fost surprinși de polițiști conducând sub influența alcoolului sau fără permis, punând astfel în pericol siguranța tuturor participanților la trafic. Citește și: Tată și fiu din Roșia Montană, REȚINUȚI de polițiști, după […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea