România va avea parte de creștere economică și scădere a inflației, până la finalul anului 2023. Datele Comisiei Naționale de Prognoză
România va avea parte de creștere economică și scădere a inflației, până la finalul anului 2023. Datele Comisiei Naționale de Prognoză
Până la finalul anului 2023, inflația ar urma să scadă ușor, pe fondul unei reduceri mai ample decât s-a prevăzut, a cotațiilor internaționale la petrol. De asemenea, economia va continua să crescă și în următoarea perioadă, principalul factor de dinamizare a activității fiind investițiile cu finanțare prin PNRR, arată Comisia Națională de Prognoză.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi-a menţinut estimarea privind o creştere economică de 2,8% în acest an şi a redus-o pe cea legată de valoarea inflaţiei de la 8 la 7,4 procente la final de 2023, pe fondul scăderii mai ample decât se anticipa anterior a cotaţiilor internaţionale pentru petrol şi pentru bunurile energetice.
În ceea ce priveşte evoluţia economiei, comisia arată că serviciile şi construcţiile vor performa în 2023, având creşteri revizuite în urcare comparativ cu prognoza anterioară, însă aportul suplimentar adus de acest sectoare va fi diminuat de zona de industrie, afectată de disfuncţionalităţi în lanţurile de aprovizionare şi de o cerere externă moderată.
Pe termen mediu, ritmul anual de creştere economică a României este estimat la 4,8% în intervalul 2024-2026, cu un vârf în anul 2025 de cinci procente. Investiţiile vor reprezenta factorul principal al dinamizării activităţii economice, având în vedere accelerarea investiţiilor publice şi private în domeniile prioritare cu finanţare din PNRR, transmite Rador.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Actorul Mircea Diaconu, simbol al teatrului și filmului românesc, a încetat din viață: Avea 74 de ani și suferea de o boală grea
Actorul Mircea Diaconu, simbol al teatrului și filmului românesc, a încetat din viață: Avea 74 de ani și suferea de o boală grea Actorul Mircea Diaconu a încetat din viață la vârsta de 74 de ani, după o luptă grea cu un cancer de colon. Anunțul a fost făcut de soția sa. În doar câteva zile, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum o zi
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum o zi
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite