Ajutor de minimis pentru agricultori: Va fi susținută și stimulată cultura usturoiului și a cartofului
Ajutor de minimis pentru agricultori: Va fi susținută și stimulată cultura usturoiului și a cartofului
Petre Daea, ministrul Agriculturii, a anunțat faptul că Guvernul va aproba, în cadrul ședinței de joi, două hotărâri privind scheme de ajutor de minimis pentru cultura usturoiului și cartofului.
„Astăzi avem două acte normative de importanţă deosebită, pentru două produse care necesită susţinere şi stimularea noastră – şi o facem de fiecare dată. Este vorba de un sprijin de minimis pentru cultura usturoiului şi a cartofului, ştiindu-se că cele două culturi au avut un regres înregistrat în ultima perioadă. Şi prin stimularea pe care am făcut-o, spun eu, permanent şi insistent, cu sume corespunzătoare, suprafaţa a reuşit să crească în România, iar balanţa acestor produse începe să se înregistreze într-un progres pe care îl dorim cu toţii, în perspectiva asigurării nevoilor interne”, a spus el în debutul şedinţei de guvern.
Conform agendei şedinţei de guvern, vor fi aprobate, prin hotărâri, două scheme de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi şi, respectiv, pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de cartof de consum în anul 2023.
Astfel, prin schema propusă, în acest an, pentru susţinerea producţiei de usturoi se stabileşte un cuantum de 3.000 euro/ha cultivat cu usturoi, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 ha. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa de pe care s-a obţinut o cantitate minimă de 3.000 kg/ha, se arată în nota de fundamentare.
Totodată, pentru susţinerea producţiei de cartof de consum s-a propus un cuantum de 200 euro/ha, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 ha. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată cu cartof de consum de pe care s-a obţinut o cantitate minimă de 15 t/ha cartof de consum.
România va mai primi aproape 30 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru spijinirea fermierilor afectaţi de importurile de cereale ieftine din Ucraina, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
„Astăzi am primit proiectul de regulament al Uniunii Europene. E prima dată când pun mâna pe un document care spune cifra exactă. Vă spuneam în momentul de început, când am tot interpretat şi dumneavoastră şi noi toţi ceilalţi, care a fost decizia Uniunii Europene privind sumele date României, că suma, în prima fază, este o sumă mică şi am solicitat schimbarea formulei de calcul. Iată că astăzi avem comunicarea că suntem beneficiari a 29,73 milioane de euro, o sumă mult mai importantă şi eu zic corectă din punct de vedere al calculelor. Astfel, pe de o parte, se acordă un sprijin real fermierilor români, pe de altă parte, este o analiză corectă a eforturilor pe care le-a făcut Ţara Românească, ştiind ce înseamnă culoarele de solidaritate şi impactul cerealelor şi al fluxului de cereale pe piaţa României”, a declarat Petre Daea, la Digi 24.
În ceea ce priveşte primele fonduri alocate României de către Comisia Europeană, de numai 10,05 milioane de euro, pentru compensarea pierderilor economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei, Daea a precizat că până pe data de 11 mai se înregistrează toate cererile de la fermierii care solicită sprijin.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate
VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Actualitateacum 5 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului