Rămâi conectat

Ştirea zilei

Mobilier pentru reabilitarea și extinderea Primăriei Sebeș: Licitația de peste 650.000 de lei, lansată în SEAP

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mobilier pentru reabilitarea și extinderea Primăriei Sebeș: Licitația de peste 650.000 de lei, lansată în SEAP

Primăria Municipiului Sebeș a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru achiziție de mobilier pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și extindere clădire Primăria Municipilui Sebeș”. Valoarea totală estimată a investiției este de 653.550 de lei.

Clădirea Primăriei este proprietatea Municipiului Sebeş, situată pe strada Primăriei nr.l şi aparţine domeniului public al Municipiului Sebeş, fiind liberă de sarcini. Se regăseşte în inventarul domeniului public al Municipiului Sebeş.

Această clădire este monument istoric conform COD LMI 2004 : AB-II-m-B-00353, nr.crt.551. Nu există documente tehnice cu privire la construirea clădirii.

Datele tehnice ale clădirii sunt:

– suprafaţa construită a clădirii: 1.200 mp
– suprafaţa desfăşurată a clădirii: 2.600 mp
– regim de înălţime : S (parţial) + P + E

În incinta clădirii îşi desfăşoară zilnic activitatea 127 persoane (angajaţi permanenţi), precum şi vizitatori, fără a se putea cuantifica.

În prezent se execută lucrări de reabilitare şi modernizare a clădirii , fapt pentru care este oportună la momentul actual dotarea spaţiilor în care se desfăşoară activităţile administrative.

Prin realizarea obiectivului de investiţii se vizează asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii administrative ale Primăriei Municipiului Sebeş, cu funcţiuni specifice. Acest obiectiv de investiţii reprezintă una din oportunităţile de a crea un climat corespunzător pentru desfăşurarea activităţii.

Acest tip de clădire necesită condiţii speciale de punere în valoare, încercând încadrarea aspectului vechi in elementele modeme şi de factură nouă.

Având în vedere faptul că prin proiectul de reabilitare şi modernizare se extinde clădirea existentă, s-a stabilit modul în care va fi mobilat, soluţia aleasă privind tipul de mobilier, poziţionarea în încăpere şi culoarea acestuia, se află prezentată în documentaţia de la Primăria Municipiului Sebeş.

Prin acest proiect s-a propus şi realizat:

A – concept general de design pentru mobilier – creaţie şi reprezentare

– tema de design,

-concepţia generală a designului pentru piesele de mobilier pentru spaţiile analizate,

-reprezentarea bidimensională a elementelor propuse în concept în vederea validării acestuia şi în vederea dezvoltării şi detalierii.

B – desenarea elementelor de mobilier cu specificţii tehnice

– desenarea detaliată a pieselor de mobilier în relaţia cu funcţiunea fiecărui spaţiu şi în designul general,

– reprezentarea în detaliu a proiecţiei în plan a fiecărei piese de mobilier,

– secţiuni şi imagini desfăşurate cu ansamblul de mobilier,

– specificaţii generale şi de detaliu în scopul execuţiei de către producătorul de mobilier,

– realizarea prezentării 2D cu piesele de mobilier ce urmează a fi produse în baza conceptului de design,

– realizarea fişelor cu specificaţii tehnice pentru materialele care intră în compoziţia corpurilor de mobilier,

– specificarea dimensiunilor de gabarit şi de detaliu pentru fiecare piesă de mobilier,

– organizarea informaţiilor scrise şi desenate în vederea întocmiri caietelor de sarcini pentru licitaţii,

– antemăsurători şi liste de cantităţi pentru toate piesele de mobilier.

Valoarea estimată a contractului ce urmează a se încheia, este de 653.550,00 lei fără TVA, respectiv 777.724,50 lei cu TVA, care se compune din:

Mobilier, inclusiv montaj, în valoare de 473.750,00 lei fără TVA, respectiv 563.762,50 lei inclusiv TVA;

Scaune, fotolii şi cuiere, în valoare de 179.800,00 lei fără TVA, respectiv 213.962,00 lei inclusiv TVA;


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | La un pas de accident în Alba Iulia: Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară pe Calea Moților, la Micești

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | La un pas de accident în Alba Iulia: Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară pe Calea Moților, la Micești Un accident a fost evitat în ultimul moment, în Alba Iulia pe Calea Moților, la Micești. Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară, iar autoutilară aflată în fața acestuia a vrut să vireze […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea