Rămâi conectat

Ştirea zilei

O tânără din Alba, agresată sexual în timp ce își plimba bebelușul: Închisoare cu suspendare pentru agresor

Ziarul Unirea

Publicat

în

O tânără din Alba, agresată sexual în timp ce își plimba bebelușul: Închisoare cu suspendare pentru agresor

Un bărbat din Alba a fost condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare, cu suspendare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune Alba sau derulate în colaborare cu instituţii din comunitate. Înstanța îi interzice inculpatului dreptul de a comunica, prin orice mijloace, şi de a se apropia de persoana vătămată pe o durată de 3 ani.

De asemenea bărbatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 de lei reprezentând daune morale.

Ce s-a întâmplat

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în data de 06.07.2021, în jurul orei 12.30, a urmărit-o pe persoana vătămată în timp ce aceasta se plimba cu copilul său în vârstă de 11 luni, aflat în cărucior, din centrul Municipiului Alba Iulia până în fața imobilului unde aceasta domiciliază, unde inculpatul a împins-o în poarta imobilului, a imobilizat-o prin lipirea corpului său de corpul victimei, și-a introdus mâinile sub fusta acesteia și a pipăit-o în zona intimă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | În semn de iubire pentru echipa națională, un șofer din Alba a aranjat în Germania trei autocamioane în forma drapelului României, înainte de meciul cu Olanda

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO | În semn de iubire pentru echipa națională, un șofer din Alba a aranjat în Germania trei autocamioane în forma drapelului României, înainte de meciul cu Olanda Un șofer din județul Alba a vrut să își arate prețuirea și susținerea pentru echipa națională a României înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea