Unde se clasează Alba Iulia la transparenţa pe bugetul local, în țară? STUDIU pe 103 municipii
Funky Citizens a analizat modul în care primăriile celor 103 municipii din ţară şi primăriile de sector din Capitală au acţionat în procesul de adoptare a bugetelor pentru acest an arată.
Analiza privind procesul de adoptare a bugetelor municipiilor şi sectoarelor Bucureştiului, făcută pentru al treilea an consecutiv de Funky Citizens, arată că 69,72% dintre primăriile suspuse analizei nu au publicat la termen proiectul de buget, 24 de municipii nepublicând deloc proiectul de buget, iar 22,94% nu au postat pe site-ul propriu anunţ privind dezbaterea bugetului. La Târgu Secuiesc, anunţul specifică faptul că proiectul de buget poate fi consultat numai la sediul primăriei.
Conform analizei, 38 din 109 municipalităţi au organizat dezbatere publică pe tema bugetului, reprezentând 35% din total.
De asemenea, că 29,36% dintre administraţiile de municipii sau de sector nu au adoptat bugetul în termen legal. Astfel, 28 de municipii şi-au adoptat bugetul pe 31 ianuarie (ziua preferată în acest an) şi 25 pe 2 februarie, data-limită din punct de vedere legal. Cel mai repede au adoptat Iaşi (18 ianuarie), Buzău şi Moineşti (19 ianuarie).
Zece primării nu au publicat bugetul pe site, fiind vorba despre: Sectorul 1, Curtea de Argeş, Sectorul 4, Turda, Drobeta-Turnu Severin, Târgovişte, Sectorul 5, Caransebeş, Săcele, Mangalia. Cinci din 109 municipalităţi au publicat bugetul în format deschis, fiind vorba despre Brad, Sectorul 2, Alba Iulia, Aiud, Satu Mare, 24 din 109 primării au publicat bugetul în format selectabil, iar 69 din 109 au publicat bugetul în format scanat.
Funky Citizens a elaborat şi un sistem de notare privind paşii parcurşi în adoptarea bugetelor municipiilor, sistem care ţine cont de factori precum prezenţa anunţului proiectului de buget pe site, publicarea anunţului până la data stabilită de lege, formatul de publicare pentru proiectul de buget, adoptarea bugetului până la data stabilită de lege, termenul acordat dezbaterii.
Din acest punct de vede, nota cea mai mare a primit-o Primăria Braşov, care a obţinut 9, notă obţinută anul trecut de Sectorul 6. Primăriile din: Alexandria, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ, Satu Mare, Sectorul 2, Sectorul 4, Sectorul 6, Turnu Măgurele au obţinut câte 8 puncte iar cele din Aiud, Alba Iulia, Arad, Blaj, Constanţa, Deva, Drăgăşani, Feteşti, Hunedoara, Iaşi, Mangalia, Mediaş, Oradea, Petroşani, Piteşti, Săcele, Slobozia, Timişoara, Vulcan câte 8 puncte. Cea mai mică notă a obţinut-o Primăria Gheorgheni, care are un punct.
Municipiul Cluj-Napoca (CJ) – 8 puncte – poate cea mai inclusivă dezbatere pe buget
”Chiar dacă publică proiectul de buget cu mai mult de o săptămână mai târziu, Primăria Cluj-Napoca foloseşte un format deschis (.xls) şi organizează o dezbatere publică pentru a discuta propunerea. Dezbaterea poate fi urmărită online, au loc intervenţii atât din sală, cât şi prin apel video, şi remarcăm cu plăcere că este însoţită şi de interpretare în limbaj mimico-gestual. La 22 de zile după publicare, bugetul este adoptat. Există şi un lucru nu neapărat plăcut: bugetul adoptat nu se regăseşte la secţiunea dedicată de pe Monitorul Oficial Local, fiind disponibil numai în anexele hotărârii de aprobare, unde a fost publicat ca PDF scanat”, spun realizatorii studiului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață