Bărbați din Sebeș, cercetați pentru FURT: Au sustras un aparat de sudură dintr-o locuință din Câmpeni
Trei bărbați din Sebeș sunt cercetați pentru FURT după ce au sustras un aparat de sudură dintr-o locuință din Câmpeni.
La data de 24 aprilie 2023, polițiștii din Câmpeni, cu sprijinul polițiștilor din Zlatna, au identificat trei persoane, în vârstă de 39 de ani, 36 de ani, respectiv 18 ani, din Sebeș, ca persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt.
Din primele cercetări, a rezultat că, în data de 24 aprilie 2023, bărbații ar fi sustras un aparat de sudură, în valoare de 2.000 de lei, din interiorul unei locuințe.
La aceeași dată, o femeie de 50 de ani, din localitatea Roșia Montană, i-a sesizat pe polițiștii din Câmpeni cu privire la faptul că, din locuința sa de reședință, din Câmpeni, persoane necunoscute i-au sustras un aparat de sudură. La scurt timp după sesizare, polițiștii i-au depistat pe cei trei bărbați, în timp ce se deplasau spre municipiul Sebeș, iar în urma controlului auto a fost găsit aparatul de sudură sustras.
Aparatul a fost restituit păgubitei, iar față de cei trei bărbați, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Sprijin financiar pentru victimele infracțiunilor sexuale: Vouchere de până la 18.500 lei
Sprijin financiar pentru victimele infracțiunilor sexuale: Vouchere de până la 18.500 lei Victimele infracțiunilor sexuale pot beneficia de un sprijin financiar de până la cinci salarii minime brute, adică suma de 18.500 lei. Pentru a primi acești bani, este necesar ca persoana respectivă să depună o cerere la Tribunalul de unde are domiciliu. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României