Aiudeanul Benny Adegbuyi, la un pas de tragedie: Cum s-a produs accidentul în care a fost implicat
Aiudeanul Benny Adegbuyi, la un pas de tragedie: Cum s-a produs accidentul în care a fost implicat
Benny Adegbuyi, luptătorul aiudean, a venit cu detalii referitor la accidentul în care a fost implicat, în cursul zilei de sâmbătă, 8 aprilie, pe autostrada A2.
„Salutare tuturor! Uneori trebuie să vin și cu vești mai puțin bune.
Ieri, mergeam cu echipa de la Benny Fight Academy spre Constanța, acolo unde o parte dintre elevi participau la un interclub. Pe A2, la km 138, în timp ce EU circulam regulamentar pe banda 2.
Atenție, nu cu 200 km/h și nici soția mea nu era la volan, conform știrilor false care s-au propagat fără ca eu măcar să fiu întrebat.
Astfel, o mașină a schimbat brusc direcția în ultima secundă de pe banda 1, iar eu, pentru a evita coliziunea frontală, am tras de volan și am acroșat parapetul, care ulterior ne-a aruncat pe cealaltă parte a drumului.
Mașina este daună totală, dar cel mai important este că toți care eram în mașină suntem bine, mulțumim lui Dumnezeu. Soția mea Elena are doar o problemă la mână, care se va rezolva.
Am fost la un pas de tragedie, iar mesajul meu este să aveți grijă la volan, neatenția, chiar și pentru o singură clipă, vă poate costa viața atât pe voi, cât și pe cei dragi. Vă mulțumesc tuturor pentru grijă și ne auzim cu vești bune în curând”, a transmis aiudeanul Benny Adegbuyi, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Fenomen SPECTACULOS pe cerul din Alba Iulia: Curcubeul dublu, o imagine încântătoare, imediat după ploaie
FOTO Fenomen SPECTACULOS pe cerul din Alba Iulia: Curcubeul dublu, o imagine încântătoare, imediat după ploaie Un curcubeu dublu senzațional a putut fi văzut sâmbătă după-masa, pe cerul municipiului Alba Iulia, imediat după ploaie, când cerul s-a înseninat. Imagini spectaculoase cu curcubeul dublu au fost surprinse de mai mulți albaiulieni, care le-au postat pe rețelele […]
Secțiune Articole Similare
-
Politică Administrațieacum 7 ore
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
-
Actualitateacum 4 ore
Duminica Tomii 2023. Ce e bine să faci pentru sănătate și viață lungă
-
Politică Administrațieacum 8 ore
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Marțea Albă, a doua zi din Săptămâna Luminată. Ce e bine să faci ca să eviți ghinionul din anul acesta