Care a fost VICIUL care i-a adus sfârşitul lui Amza Pellea? De ce boală a murit marele actor
Care a fost VICIUL care i-a adus sfârşitul lui Amza Pellea? De ce boală a murit marele actor
Amza Pellea a fost unul dintre marii actori români. De-a lungul carierei sale, artistul a interpretat zeci de personaje care au adus un zâmbet pe fețele oamenilor și care i-au făcut pe aceștia să îl îndrăgească.
A rămas în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și inconfundabilul Nea Mărin, dar puţini ştiu că actorul s-a luptat toată viaţa cu un viciu care nu i-a dat pace şi la care nu a putut renunţa niciodată, nici măcar la presiunile familiei şi apropiaţilor: fumatul.
Oana Pellea: „Cum şi-a ars superb viaţa…”
Actorul a murit din cauza cancerului pulmonar. Fiica acestuia, Oana Pellea, a mărturisit în mai multe interviuri ceea ce a rugat-o tatăl său de pe patul de moarte, dar și despre viciul care i-a adus suferinţă şi, în final, moartea. Aceasta a recunoscut că tatăl ei era un fumător înrăit, iar înainte să își dea ultima suflare a rugat-o să renunțe și ea la fumat. „Tata meu. Trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima dată. Trăgea din țigară ca și cum știa ca viața e scurtă și merita arsă și cheltuită…Trăgea din țigară până la capăt, până ardea toată… cum şi-a ars superb viața. Când a murit, m-a rugat două lucruri! 1. Să am grijă de mama. Și 2. Să mă las de fumat.”, a scris Oana Pellea, pe Facebook, în cadrul unui mesaj în care face apel către fumători pentru a se lăsa de acest viciu”, a dezvăluit, în trecut, fiica actorului pe Facebook, pentru a trage un semnal de alarmă asupra fumatului.
A lucrat la Uzina Electrică din Craiova
Iată câteva lucruri mai puţin ştiute din viaţa actorului! Amza a urmat şi o şcoală electrotehnică, obţinând specializarea ,,specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“. Întâlnirea cu teatrul a fost pur întâmplătoare. Lucra la uzina electrică din Craiova, când a descoperit un afiş care anunţa ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secţia cinematografie. S-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secţia actorie. Ajuns la Institutul de Cinematografie din Bucureşti, Amza Pellea voia la clasa de regie, dar comisia l-a repartizat la actorie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale