FOTO VIDEO| Extinderea rețelei de canalizare și apă pe 11 străzi din Alba Iulia: A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor
FOTO VIDEO| Extinderea rețelei de canalizare și apă pe 11 străzi din Alba Iulia: A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor
În cursul zilei de luni, 3 aprilie, a fost semnal contractul pentru execuția lucrărilor de extinrele a rețelei de apă și canalizare pe 11 străzi din Municipiul Alba Iulia.
„Astăzi este o zi importantă pentru locuitorii cartierului Arex, zona Emil Racoviță, dar și pentru mine, deoarece încă o promisiune făcută albaiulienilor e mai aproape de a fi onorată!
La deschiderea programului Anghel Saligny, am depus, cu prioritate, două proiecte care vizează confortul locuitorilor din această zonă:
– extinderea rețelei de apă, a canalizării și amenajarea unei stații de pompare, pe 11 străzi publice, însemnând peste 3200 m liniari de conducte de apă, 30 de hidranți, peste 4300 m liniari de conducte pentru canalizare și 5 stații de pompare;
– modernizarea zonei, după introducerea utilităților, pe o suprafață de 32.000 mp.
Pentru primul dintre ele, cel prin care rețeaua de canalizare și cea de apă vor fi introduse, pe 11 străzi publice din zona străzii Emil Racoviță, am semnat astăzi contractul de execuție a lucrărilor, care vor fi finalizate în cel mult 18 luni. Executantul lucrărilor este AWE INFRA SRL din Turda, iar valoarea contractului, rezultată în urma licitației publice, este de 8.8 milioane de lei, plus TVA. Urmează ca firma să constituie garanția de bună execuție, apoi să facem predarea amplasamentului și să demareze execuția lucrărilor.
Sunt conștient că orice lucrări înseamnă disconfort pentru populație, dar acest disconfort este un rău necesar pentru a putea, în viitor, să ne bucurăm de standarde de viață normale, demne de anul 2023, cu utilități și străzi moderne, fără praf.
După finalizarea lucrărilor de introducere a utilităților, pe fiecare stradă în parte, prin cel de-al doilea proiect depus, și pentru care așteptăm semnarea contractului de finanțare, vom începe lucrările de modernizare. Acestea constau în lucrări de amenajare a părții carosabile, a trotuarului, a pistelor de biciclete, precum și a rețelei de preluare a apelor pluviale, a celei de canale tehnice, și de introducere a iluminatului public.
Cele 11 străzi publice pe care se vor face lucrările sunt: Emil Racoviță, Alexandru Odobescu, Petre Ispirescu, Grigore Antipa, Humulești, Simion Mândrescu, Alexandru Vlahuță, Dimitrie Bolintineanu, Cenade, Episcop Emilian Bărdaș și Victor Babeș, iar prima stradă pe care vor începe lucrările va fi cea principală, Emil Racoviță.
Rând pe rând, rezolvăm toate problemele orașului”, a transmis Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan