Bărbat din Alba, acuzat de ucidere din culpă, a scăpat doar cu plata unor daune: De ce nu a putut fi pedepsit din punct de vedere penal
Bărbat din Alba, acuzat de ucidere din culpă, a scăpat doar cu plata unor daune: De ce nu a putut fi pedepsit din punct de vedere penal
O faptă de ucidere din culpă, ce s-a petrecut în satul Colțești, comuna Rimetea, în urmă cu cinci ani și jumătate nu a mai putut fi pedepsită de magistrați deoarece, între timp, fapta s-a prescris, urmare a unei decizii a Curții Constituționale.
Dosarul a fost trimis în judecată abia în ianuarie 2022, iar după un an de judecată s-a constatat că autorul faptei (A. V. R.) nu mai poate fi pedepsit din punct de vedere penal. Motivul se datorează unei hotărâri a Curții Constituționale de anul trecut, potrivit căreia în perioada 2018 – 2022 nu a existat vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie penală. Sute de infractori au scăpat de răspunderea penală, în acest mod, în ultimele luni.
Potrivit rechizitoriului, în timp ce se afla la tăiat de lemne, pe un terasament situat pe un plan superior celui în care se găsea victima, inculpatul a aruncat un lemn în zona în care se găsea aceasta, lovind-o în cap, cauzându-i astfel leziuni ce au condus în final la deces. Victima a decedat în 16 ianuarie 2018, într-o unitate medicală din Târgu Mureș.
Incidentul a avut loc în satul Colțești, comuna Rimetea, județul Alba. Potrivit înțelegerii, autorul faptei a tăiat un arbore aflat în partea superioară a pantei, pe ultimul terasament, arbore pe care l-a secționat cu un fierăstrău mecanic în fragmente mai mici, pe care le arunca pe pantă penru a fi adunate, ulterior, de către cealaltă persoană.
„La un moment dat, victima, care se afla lângă grămada de lemne formată pe terasa inferioară din fragmentele secționate, s-a împiedicat și, în momentul în care aceasta era în cădere, a fost lovită în cap de un lemn, cu diametrul de 10-15 cm și lungimea de aproximativ 1 metru, aruncat de inculpat din planul superior, victimei fiindu-i cauzate astfel traumatisme, respectiv hemoragie, contuzie și dilacerare meningo – cerebrale cu fractură craniană complexă, care au condus la deces”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.
Instanța a constatat că gradul de culpă în producerea evenimentului este împărțit între victimă și autor, și aparține în proporție egală fiecăruia. Prin urmare, chiar dacă a constatat încetarea procesului penal, l-a obligat pe autorul faptei să plătească jumătate din valoarea cheltuielilor de spitalizare a victimei, respectiv circa 40.000 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale