Cum se dădea examenul auto în timpul comunismului: Era extrem de greu și consta în mult mai multe probe decât astăzi
Mulți șoferi cu experiență și care au dat examenele pentru obținerea permisului de conducere înainte de 1989 își aduc și azi aminte cum erau atunci aceste examene.
Deși azi pare istorie examenul era unul extrem de greu și consta în mult mai multe probe decât astăzi. Trebuie să recunoaștem că în zilele noastre examenul este mult simplifcat față de acei ani. Așadar, hai să aflăm cum se dădea examenul auto în timpul comunismului. Tot ce vă mai putem spune este că șoferii de astăzi sigur l-ar pica, iar diferenţa e foarte mare.
Cum se dădea examenul auto în timpul comunismului
Mulți din bătrânii șoselelor patriei și-aduc aminte și astăzi cum se dădea examenul auto în timpul comunismului. Concret un viitor posesor de permis, indiferent de categorie, avea de dat nu mai puțin de patru probe, și anume examenul teoretic (sala), un examen în poligon, traseul de zi și traseul de noapte.
Dintre toate aceste patru probe, cele mai grele erau traseul de noapte și poligonul. În cazul celui din urmă, șoferii erau nevoiți să treacă prin mai multe etape, parcarea în loc fix, urcarea pe rampă, coborârea cu fața de pe rampă și coborârea cu spatele, plus parcările laterale, iar în cazul în care examinatul dărâma cel puțin un jalon era declarat amânat, ceea ce însemna reluarea examenului. Pentru unii șoferi, care se puteau adapta cu greu la condițiile de noapte, inclusiv traseul de noapte era unul relativ greu.
Cam așa se dădea examenul auto înainte de 1989. Dar, culmea, după 1995, când erau eliminate traseul de noapte și poligonul, IGPR revenea asupra acestei decizii și propunea un cadru legislativ care să readucă în prim plan aceste probe. Momentul se întâmpla în 2009 odată cu lansarea unui proeict „Life Save”, derulat in 26 de țări europene.
Astăzi șoferii sigur ar pica examenul dacă s-ar reintroduce aceste probe
Deși eliminate în 1995, cele două probe eliminate ar fi dorite de mulți instructori și astăzi. În aceeași măsură, deși în 2009 nu era luat în considerare proiectul inițiat de IGPR, și astăzi sunt readuse în discuție reintroducerea probelor, ca urmare a numărului mare de accidente din trafic. Majoritatea instructorilor cu vechime spun că dacă ar fi reintroduse mulți potențiali șoferi ai zilelor noastre ar pica aceste probe.
Este clar că examenul auto de obținere al permisului de conducere de astăzi este extrem de simplificat, reducându-se la doar două probe, cel teoretic, sala, și examenul din trafic care implică mai multe puncte, pe lângă condusul propriu-zis. Dacă se vor reintroduce sau nu, rămâne de văzut, dar ceea ce este cert, este că sunt diferențe mari între ceea ce se întâmpla înainte de 1989 și ce se întâmplă azi când vine vorba de examenele de obținere a permisului de conducere.
Sursa: playtech.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan