Facultatea de 2 ani revine în România! Care sunt meseriile în care poți activa cu acest tip de învățământ
Facultatea de 2 ani revine în România! Care sunt meseriile în care poți activa cu acest tip de învățământ
Facultatea de doi ani revine în România, astfel, cursurile scurte din sistemul universitar sunt soluţia pentru tinerii care vor să obţină rapid o diplomă cu care să îi angajeze.
Ideea apare în noua lege a educaţiei ca soluţie pentru criza de specialişti de pe piaţa muncii.
Orice universitate poate organiza astfel de programe, în afară de Medicină, Drept şi Arhitectură.
Ingineri, bibliotecari, economişti sau informaticieni sunt câteva dintre domeniile universitare care vor avea şi cursuri de scurta durată.
E nevoie de 2 ani şi 60 de credite acumulate, plus practică pentru toti studentii.
„Reînfiinţăm ciclul scurt de admitere cu diplomă de Bacalaureat, companiile mari au solictat asta, în special IT, au nevoie nu de licență, dar au nevoie de un nivel intermediar de învățământ superior, este o tendința europeană și există facilități fiscale pentru operatorii economice pentru dual”, a precizat Ligia Deca, ministrul Educației.
„Este mai mult decât o postliceală, tânărul va învaţa şi concepe şi instrumente şi elemente de conținut importante care să facă diferența, să poată să intervină într-un echipament când trebuie.
Are o flexibiliate mai mare și evident poate să câștige, să aibă un nivel salarial mult mai mare decât un absolvent de nivel postliceal”, a spus Mihnea Costoiu, rector Politehnică.
Ministerul Educației a anunțat și burse mai mari
Cererea de pe piaţa muncii este uriaşă mai ales în domeniul ştiinţelor exacte, aşa că angajatorii îi aşteaptă cu braţele deschise și cu salarii bine cotate.
„Ne-ar ajuta foarte mult pentru că noi de asemenea în cadrul companiei oferim training încă de la front zero.
Un salariu pentru un debutant undeva la 4.000 de lei ar fi o cotație corectă”, a spus Ionescu George Liviu, director tehnic companie energie sisteme fotovoltaice.
Legea spune că tinerii pot continua cu studiile de licenţă standard şi după acest ciclu scurt, dar cu o singură condiţie: să treacă examenul de admitere de la facultatea aleasă.
Ca să reducă abandonul universitar, Ministerul Educaţiei a anunţat şi burse mai mari cu 33 la sută pentru cei care studiază ştiinţele exacte.
sursa: gandul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan