Rămâi conectat

Actualitate

Panouri fotovoltaice 2023: Fondurile urmează să fie dublate. Anunțul premierului Ciucă

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Panouri fotovoltaice 2023: Fondurile urmează să fie dublate. Anunțul premierului Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat faptul că fondurile alocate pentru programele care vizează, între altele, proiectele referitor la instalarea panourilor fotovoltaice vor fi dublate prin aprobarea de către Guvern a bugetului Administrației Fondului pentru Mediu.

„În ceea ce priveşte domeniul investiţiilor în energie regenerabilă şi alte programe de mediu, avem astăzi pe masa Guvernului o decizie care, practic, vizează programul Casa Verde. Am discutat cu domnul ministru, am asumat ca, la nivelul Guvernului, să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte. Dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde de euro vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării”, a afirmat premierul, joi, în şedinţa de Guvern.

Detalii ale programelor finanţate prin bugetul AFM.

„Am pregătit un buget care se bazează, în primul rând, pe veniturile AFM din taxa de mediu, respectiv gestionarea fondului, care este fondul de gaze cu efect de seră, un fond ce provine din valorificarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Noutăţile programului sunt creşterea sumelor alocate pentru Casa Verde, pentru persoanele fizice, astfel încât prin aprobarea bugetului de acum şi prin rectificarea bugetară să putem ajunge la acele cifre pe care le-aţi precizat şi dumneavoastră şi pe care le-am promis în cursul acestui an.
Aprobăm acum un buget de peste 2 miliarde de lei pentru a finanţa persoanele fizice care instalează aceste sisteme fotovoltaice, dar venim şi cu o noutate în domeniul asistenţei sociale şi acordăm sprijin pentru acele unităţi de cult şi pentru acele ONG-uri care prestează servicii de asistenţă socială.

De asemenea, contractăm acele finanţări care au fost adjudecate prin evaluarea dosarelor anul trecut – aici venim cu o sumă de 300.000 milioane de lei, pentru a duce la îndeplinire programul de anul trecut. Prin programul acesta, în 2021 – 2024, ne vom apropia, într-adevăr, de o finanţare de un miliard de euro, doar pentru panouri fotovoltaice pentru persoanele fizice şi pentru aceste unităţi care oferă asistenţă socială pentru persoane vulnerabile”, a explicat Tanczos Barna.

Un nou program primește bani

„Noutatea pentru anul acesta este, de asemenea, acel program Rabla Local prin care, în colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale, ne propunem să eliminăm din trafic 100.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani, cu o poluare semnificativă şi prin acest program să ne atingem obiectivul din PNRR stabilit pentru 2026 încă din anul acesta, adică 250.000 de mijloace de transport poluante scoase din trafic pe perioada PNRR-ului. Ţinta poate fi atinsă prin programele Rabla Plus, Rabla Clasic şi Rabla Local încă din anul 2023”, a subliniat Tanczos Barna.

Premierul i-a solicitat ministrului Mediului să aibă în vedere proceduri simplificate de avizare sau aprobare a proiectelor, odată cu lansarea programelor anunţate, astfel încât să fie cât mai uşor accesibile tuturor beneficiarilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, pe primul loc în UE la decese din cauze tratabile şi pe antepenultimul loc la numărul de decese din cauze prevenibile

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, pe primul loc în UE la decese din cauze tratabile şi pe antepenultimul loc la numărul de decese din cauze prevenibile Studiului „Health at a Glance: Europe 2024. State of Health in the EU”, publicat recent de Comisia Europeană şi OCDE, arată că suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de decese […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea