FOTO: Volei Alba Blaj – FC Argeș Pitești 3-0, în Divizia A1
În etapa a 20-a, a Diviziei A1 la volei feminin, în Sala „Timotei Cipariu”, Volei Alba Blaj a învins, scor 3-0 (25-19, 25-13, 25-13) pe FC Argeș Volei Pitești, într-un meci ce a durat 62 de minute. Campioana României a mizat pe o formulă experimentală, dar și așa a câștigat fără niciun fel de emoții, cele mai multe puncte realizându-le Victoriia Russu – 18.
A fost doar o repetiție cu public înaintea returului din Polonia din sferturile de finală ale Cupei CEV, miercuri, 1 martie, la ora 19.00, Blajul adjudecându-și manșa tur, cu Budowlani Lodz, 3-1, la Tg. Mureș.
Cu 50 de puncte Volei Alba Blaj are avans considerabil în ierarhie, 8 de CSM Târgoviște și 12 de Rapid București (un meci mai puțin), ce a devansat Dinamo București (37 de puncte), care a pierdut 0-3 la Lugoj. FC Argeș Pitești va fi, probabil, oponenta din prima fază eliminatorie (locul 8, cu două puncte avans față de SCM Craiova), când mai sunt două runde.
Finalul sezonului regular aduce alte două derby-uri, cu contracandidatele la titlu, CSM Târgoviște (sâmbătă, 4 martie, în deplasare, ora 17.30, în direct pe TVR 3) și Rapid București (în Sala “Timotei Cipariu”, în 11 martie, runda a 22-a). Între aceste două întâlniri, va fi, în 8 martie, de Ziua Femeii, manșa tur din sferturile de finală ale Cupei României, cu CSM București, pe teren propriu, returul fiind fixat în 18 martie (Final Four-ul se va disputa în 13-14 mai).
Volei Alba Blaj: Iarina Axinte – 6 puncte, Bojana Milenković – 10, Jovana Kocić – 8, Raisa Ioan – 4 , Victoriia Russu – 18, Jovana Cirković – 9, Andra Cojocaru (libero); au mai intrat Andreea Ispas (l) Georgiana Faleș; Andrea Kossanyiová, Dajana Bošković, Gergana Dimitrova, Slađana Mirković, Kaitlyn Hord, Antrenor Stevan Ljubičić.
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița
Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Ştirea zileiacum 5 zile
LIVE VIDEO | La 200 de ani de la nașterea Craiului Munților, Avram Iancu, defilare militară, placă memorială și distincții la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” din Incești