Rămâi conectat

Sport

Astăzi, ora 19.00, la Tg. Mureș, Volei Alba Blaj – Prometey Dnipro, în ultima rundă a grupelor Champions League

Dan HENEGAR

Publicat

în

Astăzi, la ora 19.00, în Sala Sporturilor din Tg. Mureș, Volei Alba Blaj își ia rămas bun de la Champions League, cu partida din cadrul ultimei etape a Grupei B contra formației ucrainene Prometey Dnipro (în direct pe TVR 2).

Campioana României viza să se califice mai departe în cea mai importantă competiție continentală, respectiv să termine pe locul secund care i-ar fi asigurat prezența în play-off-ul dinaintea sferturilor de finală, însă a dezamăgit atât ca rezultat, cât și ca evoluție, în confrruntarea decisivă cu Volero Le Cannet, pierdută 1-3, în urmă cu o săptămână. În consecință, echipa din “Mica Romă”, cu numai 4 puncte strânse în 5 întâlniri, a ajuns să tremure înaintea acestui joc cu ultima clasată din grupă (Prometey are două puncte) chiar pentru poziția a 3-a care asigură accederea în sferturile de finală ale Cupei CEV (a doua întrecere europeană).

Mai concret, Blajul trebuie să învingă la orice scor (primul criteriu de departajare este numărul de victorii) pentru a continua parcursul în Europa. Elevele antrenorului Stevan Ljubičić sunt favorite în condițiile în care, în urmă cu o lună, au învins în Cehia, în minimum de seturi, fără a avea emoții, obținând astfel singurul succes din grupa B. Ca de obicei, Primăria municipiului Blaj asigură deplasarea gatuită a suporterilor, plecarea spre Tg. Mureș fiind prevăzută azi, la ora 16.30, din fața sediului primăriei.

Prometey a furnizat surpriza grupei, în decembrie, când a trecut acasă de Volero Le Cannet, scor 3-2, după 0-2. Între timp, gruparea ucraineană s-a retras din Extraliga (campionatul Cehiei, în care activa după ce Rusia a invadat Ucraina) și evoluează în MEVZA (competiție interțări cu echipe din Austria, Ungaria, Cehia, Slovenia și Croația), câștigând ultimele 3 dispute (3-0 cu Marina Kaastela, 3-2 cu Nova KBM Branik și 3-0 cu Linz-Steg F)

*Sferturile Cupei CEV

Sferturile de finală ale Cupei CEV sunt prevăzute în 21 și 28 februarie, în aceste zile stabilindu-se cele 4 echipe calificate. Par favorite Budowlani Lodz (3-0 la Gent), Olympiakos Pireu (3-0 cu VK Liberec) și THY Istanbul (3-0 în deplasare cu UYBA Busto Arsizio, însă cataclismul din Turcia a perturbat programul), returul fiind încins la disputa Palmberg Schwerin – Scandicci (în tur, în Italia, 2-3). Volei Alba Blaj este obișnuită cu Cupa CEV, competiție în care a debutat în 2014 (prima participare în Europa): o finală în 2019 cu Yamamay e-work Busto Arsizio, respectiv semifinală anul trecut, când a fost eliminată de puternica Eczacibași Istanbul, câștigătoarea trofeului


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Într-un joc de verificare, CSM Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 2-0 (0-0) | „Alb-negrii”, a treia victorie fără gol primit

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-un joc de verificare, CSM Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 2-0 (0-0). „Alb-negrii”, a treia victorie fără gol primit O săptămână perfectă pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri, care s-a calificat în play-off-ul Cupei României și a celebrat Centenarul, s-a încheiat cu partida de verificare cu Sticla Arieșul Turda. Pe „Cetate”, gruparea albaiuliană […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea