Curtea de Conturi a pierdut procesul cu Primăria Muncipiului Alba Iulia. Care este suma cu care ar fi fost prejudiciat bugetul
Curtea de Conturi a pierdut procesul cu Primăria Muncipiului Alba Iulia. Care este suma cu care ar fi fost prejudiciat bugetul
Prima etapă a procesului cu Curtea de Conturi a fost câștigat de către Primăria Alba Iulia, care a identificat, în urma unui control realizat în anul 2021, un prejudiciu de 314.000 de lei.
Inspectorii Camerei de Conturi Alba au descoperit faptul că administraţia locală nu a calculat şi nu a încasat majorările de întârziere în cazul unor contracte de asociere încheiate cu entităţi private şi a plătit nelegal venituri salariale pentru patru persoane angajate în cadrul Direcţiei Programe din cadrul instituţiei.
Decizia finală a Curţii de Conturi a României a fost emisă în noiembrie 2021, iar Primăria Alba Iulia a contestat raportul inspectorilor în luna decembrie.
În 25 ianuarie 2023, Tribunalul Alba a dat dreptate administrației locale și a anulat constatările inspectorilor de la Camera de Conturi în cazul a două din cele cinci contracte cu firmele private, precum și constatarea cu privire la veniturile care ar fi fost încasate nelegal de cei patru angajați.
Inspectorii de conturi ar fi constatat că prin necalcularea majorărilor de întârziere pentru neplata în termen a beneficiilor asocierii au fost diminuate nejustificat veniturile din proprietate cuvenite UAT, în perioada 2018-2020, cu suma totală de 199.484,75 lei. Este vorba despre contracte încheiate cu societăţi care administrează spaţii din Cetatea Alba Carolina.
Concesiune de 800 de euro pe lună pe o perioadă de 49 de ani
Contestaţia adminstraţiei locale a vizat două contracte de asociere încheiate cu reprezentanţii societăţilor care au derulat lucrările principale de restaurare a Cetăţii.
Primul contract a fost încheiat în 2006 cu Corint SRL, cesionat ulterior societăţii Corint Hotel Medieval SRL, iar al doilea – în 2008 cu Grup Corint SRL. Cele două societăţi au concesionat o parte din spaţiile Cetăţii Alba Carolina respectiv Hotelul Medieval, Traseul celor Trei Fortificaţii, parterul Porţii a IV-a şi tunelul de acces spre inelul exterior al fortificaţiei şi spre oraş.
Contractul de concesiune a aproape o treime din Cetatea Alba Carolina, din anul 2006, a fost încheiat pe o perioadă de 49 de ani şi a prevăzut plata către bugetul local a unui procent de 10% din profitul net realizat de din exerciţiul financiar al fiecărui an calendaristic, dar nu mai puţin de 800 euro/lună. În cazul contractului din 2008, valoarea este de 200 euro/lună.
În perioada 2018 – 2020, cele două firme nu au plătit la timp datoriile la bugetul local şi au fost iertate de funcţionari pentru majorările de întârziere obligatorii, care sunt prevăzute de legislaţie.
În a doua situaţie, Camera de Conturi a stabilit că au fost majorate nelegal cheltuielile de personal ale instituţiei pe anul 2020 cu suma de 114.710 lei în cazul a patru persoane angajate, având statutul de personal contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului – Direcţia Programe.
Acestea au fost numite în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, activitate pentru care li s-a aplicat majorarea salarială de până la 50%, şi în acelaşi timp au mai beneficiat fiecare de câte un contract individual de muncă pe perioada determinată cu timp parţial (4 ore/zi), tot pentru aceeaşi activitate (implementare proiecte cu finanţare nerambursabilă).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | TRAFIC ÎNCHIS pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza rafalelor puternice de vânt: Mai mulți copaci și indicatoare rutiere au fost rupte
VIDEO | TRAFIC ÎNCHIS pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza rafalelor puternice de vânt: Mai mulți copaci și indicatoare rutiere au fost rupte Traficul rutier va fi închis pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza condițiilor meteo extreme. Potrivit DRDP Brașov, rafalele de vânt puternic au doborât mai mulți copaci […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan