Scenariu de film cu un fost poliţist din Alba, soţia şi amanta sa. Ce a decis Curtea de Apel în cazul celor doi soți
Scenariu de film cu un fost poliţist din Alba, soţia şi amanta sa. Ce a decis Curtea de Apel în cazul celor doi soți
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au pronunțat decizia definitivă în cazul poveștii demne de un film poliţist care s-a derulat în urmă cu doi ani într-o comună din Munţii Apuseni. Actorii principali au fost un poliţist, soţia acestuia de profesie învăţătoare şi o altă femeie cu care poliţistul avusese o relaţie.
Curtea de Apel a admis apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale pronunțate la Tribunalul Alba, pe care o desființează numai sub aspectul laturii civile, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate părții civile, și procedând la o nouă judecată în aceste limite. Magistrații au redus cuantumul daunelor morale la care au fost obligați inculpații, în solidar, către partea civilă de la suma de 10.000 euro la suma de 1.000 euro.
Detaliile ”picante” ale poveştii sunt cuprinse în hotărârea Tribunalului Alba din 21 iulie 2022, prin care cei doi soţi au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare. Poliţistul (M. A. L.), pensionat între timp, era ajutor de şef de post în comuna V. M. şi a avut o relaţie în afara căsătoriei cu o altă femeie. După ce relaţia s-a încheiat, femeia, devenită ulterior victima celor doi soţi, a căutat-o pe soţia poliţistului (M. L.) şi i-a comunicat despre aventura cu soţul ei.
Ulterior, cei doi soţi, de comun acord s-au înţeles şi au gândit un plan de răzbunare bine pus la punct. Acesta a constat în accesarea fără drept şi prin fraudă informatică a trei numere de telefon aparţinând fostei amante şi fiicei acesteia, accesarea conturilor de Facebook, Whatsapp, SMS, Tik Tok ale acesteia şi apoi denigrarea femeii pe toate reţelele de socializare.
Au făcut acest lucru fie prin trimiterea de mesaje şi poze indecente unor utilizatori cunoscuţi rude, sau prieteni ai acesteia, fie unor persoane aleatoriu alese cărora le-au fost trimise cereri de prietenie, în numele victimei. În realizarea planului a fost implicată şi o altă rudă a poliţistului, dar acuzaţiile împotriva acesteia au fost clasate.
”În data de 28.02.2020, partea civilă a primit pe cele două telefoane un mesaj din partea operatorului, prin care era anunţată că numerele au fost trecute în sistem abonament, fără ca ea să solicite acest lucru. Tot atunci, persoana vătămată a constatat că după primirea mesajelor menţionate, nu mai avea semnal pe telefoanele mobile. În perioada 28.02.2020 – 05.03.2020, după ce a preluat în mod fraudulos numerele de telefon aparţinând persoanei vătămate, inculpatul a accesat fără drept sistemele informatice (conturi Facebook, Whatsapp, Tik Tok, alte date informatice conţinute), a obţinut date informatice ce aparţineau părţii civile şi a reuşit să-i restricţioneze accesul la aceste numere de telefon.
În aceeaşi perioadă, după ce a preluat în mod fraudulos numerele de telefon, primul număr fiind asociat contului Facebook denumit (…) a resetat şi modificat parola de acces cu ajutorul SMS-ului primit şi a restricţionat victimei accesul la contul personal Facebook, precum şi la toate datele informatice asociate acestor numere de telefon (ex. voce, SMS, date mobile, etc)”, se precizează în documentul citat.
Anchetă complexă
Soţia poliţistului a făcut la fel cu cel de-al doilea număr de telefon al victimei şi a accesat fără drept sistemele informatice şi conturile de Facebook, de Whatsapp, precum şi alte date informatice reuşind să restricţioneze accesul femeii la acestea. Victima a depus plângere la poliţie şi a declarat că la un moment dat a primit pe cele două telefoane un mesaj din partea operatorului, prin care era anunţată că numerele au fost trecute în sistem abonament, fără ca ea să solicite acest lucru.
Imediat nu a mai avut semnal pe telefoanele mobile. Ulterior a constatat că persoane necunoscute folosesc aplicaţiile mobile în numele său, trimiţând tot felul de mesaje denigratoare la adresa sa, unor rude sau cunoştinţe şi a cerut identificarea şi tragerea la răspundere a acestora. Ancheta a fost preluată de DIICOT Alba Iulia şi a fost foarte complexă.
Au fost solicitate informaţii inclusive de la administratorii reţelei Facebook. De asemenea, au fost realziate percheziţii informatice asupra telefoanelor deţinute de cei doi soţi. Aceştia au reuşit să intre în posesia numerelor de telefon după ce soţia şi ruda poliţistului au mers la două agenţii ale furnizorului de telefonie mobilă şi au susţinut că au pierdut cartelele de telefon şi vor să le transforme ăn abonamente. Cei doi au dat informaţii complete şi i-au convins pe angajaţii agenţiilor că ei ar fi avut cartelele de telefon. Poliţistul nu a acţionat personal în această fază a operaţiunii pentru a nu fi deconspirat în sistem.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a rămas un bărbat fără 6.000 de lei după ce un țepar i-a promis că îl ajută cu o operație la ochi
Cum a rămas un bărbat fără 6.000 de lei după ce un țepar i-a promis că îl ajută cu o operație la ochi Un albaiulian a fost victima unei înșelăciuni mai puțin întâlnite. În timp ce se afla în autogara din Alba Iulia, a fost abordat de un alt bărbat, care i-a spus că îl […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Sănătatea și naturăacum 36 de minute
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 6 minute
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!