Prejudiciu IMENS în ALBA, creat de un șofer de la Direcția Silvică: A făcut peste 100 de transporturi de lemn fără ca instituția să încaseze banii
Prejudiciu IMENS în ALBA, creat de un șofer de la Direcția Silvică: A făcut peste 100 de transporturi de lemn fără ca instituția să încaseze banii
Un șofer de la Direcția Silvică Alba a efectuat timp de aproape patru ani peste 100 de transporturi de lemn cu autoutilitara și remorca pe care le avea în gestiune fără ca instituția să încaseze banii.
Prejudiciul se ridică la 53.241 de lei. Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, bărbatul (I. M.) a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Documentul a fost validat de instanța de judecată pe data de 20 decembrie 2022.
Potrivit hotărârii instanței, în perioada 7 noiembrie 2014 – 24 martie 2018, în calitate de conducător auto utilaje grele în cadrul Direcției Silvice Alba, acesta a efectuat un număr de 106 curse de transport de material lemnos, în interes personal şi al altor persoane fizice şi juridice, în baza a 132 de avize de însoțire care nu au fost înscrise în foaia de parcurs şi pentru care nu a fost încasată contravaloarea de către instituție.
Inițial, în iulie 2018, poliția a fost sesizată prin plângere de către reprezentantul Direcției Silvice în legătură cu un număr de 159 curse efectuate fără plata transportului. Urmare a cercetărilor efectuate a rezultat că doar 106 curse pot fi imputate din punct de vedere penal acestuia.
Și-a dat demisia fără explicație
„Undeva în anul 2018, (…) mi-a spus verbal despre bănuielile pe care le are și am întocmit o adresă scrisă către Garda Forestieră Cluj. Doresc să mai arăt că aceste bănuieli existau de mai multă vreme, însă de câte ori l-am întrebat pe (…) spunea că nu este adevărat. Eu sau colegii mei nu puteam să mergem după el să vedem exact ce face și unde merge și nu puteam să dovedim bănuielile pe care le aveam. După ce a venit răspunsul de la Garda Forestieră Cluj și am făcut verificări privind transporturile efectuate, l-am chemat în birou și i-am cerut o notă explicativă privind transporturile care nu au fost taxate, însă acesta și-a dat demisia fără să ofere nici o explicație”, a declarat șeful Ocolului Silvic Alba Iulia, audiat în calitate de martor.
Cercetările au durat patru ani, iar în august 2022 acordul de recunoaștere a vinovăției a fost depus la Judecătoria Alba Iulia. Fostul angajat al Direcției Silvice a fost de acord cu o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de trei ani.
Acestuia i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi a dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
De asemenea, a fost obligat să presteaze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Bărbatul nu a fost obligat prin această hotărâre la plata daunelor, care ar urma să facă obiectul unui proces civil.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun