FOTO| Târg de Crăciun în scop caritabil, la Liceul Teoretic Teiuș. Elevii au valorificat obiecte decorative realizate de ei pentru a-și ajuta colegii nevoiași
FOTO| Târg de Crăciun în scop caritabil, la Liceul Teoretic Teiuș. Elevii au valorificat obiecte decorative realizate de ei pentru a-și ajuta colegii nevoiași
Se apropie Crăciunul ! Am vrea să fim mai buni, am vrea să ştim că fiecare copil este într-un loc sigur şi confortabil, alături de o familie iubitoare, am vrea să putem face mai multe pentru cei cu care soarta a fost mai puţin darnică! Astfel, după o pauză de trei ani – perioada pandemiei care ne-a marcat pe toţi – Liceul Teoretic Teiuş a reluat tradiţia Târgului de Crăciun.
În ziua de 16 decembrie 2022, la ora 12:00, elevii liceului, de la mic la mare, împreună cu cadrele didactice, au invitat locuitorii oraşului Teiuş la un Târg de Crăciun, altfel decât cele din marile oraşe ale lumii, dar cu nimic mai prejos pentru persoanele dragi care au fost prezente. Produsele expuse pentru vânzare au fost confecţionate chiar de elevii liceului, îndrumaţi de dascălii lor, ajutaţi de fraţi şi surori, de părinţi sau de prieteni.
Târgul a fost organizat în parcarea din faţa clădirii ciclului liceal pentru elevii claselor I–XII, respectiv în clădirile Grădiniţei „Prietenia” pentru preşcolari şi pentru elevii din clasele pregătitoare.
Acest târg este o activitate importantă din cadrul proiectului educativ „Cozonacul de Crăciun” – campanie umanitară destinată copiilor defavorizaţi din Liceul Teoretic Teiuş, inclusiv şcolarilor şi preşcolarilor din Căpud, dar şi din Întregalde, deoarece, din acest an şcolar, Şcoala Gimnazială Întregalde este participantă la acest proiect.
Pentru o bună desfăşurare am beneficiat de sprijinul Primăriei din Teiuş şi al Poliţiei oraşului.
Banii obţinuţi din vânzări vor fi folosiţi pentru pregătirea unor pachete ce vor fi dăruite beneficiarilor proiectului: 26 de elevi din ciclul primar al unităţii noastre şcolare, 22 de elevi din clasele V–XII, 29 de şcolari şi preşcolari din Căpud, dar şi cei 9 elevi din Întregalde. Un loc aparte în sufletul membrilor Consiliului Elevilor – iniţiatorii acestui proiect – îl ocupă copiii de la Casa de tip familial „Rebeca” din Teiuş, care sunt, de asemenea, beneficiari ai proiectului.
Cadourile vor fi realizate săptămâna viitoare şi vor fi oferite beneficiarilor în zilele de miercuri şi joi, 21-22 decembrie 2022.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
13-14 decembrie 2024 | Peste 600 de persoane și 400 de mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba: Amenzi de peste 40.000 lei și trei permise reținute
13-14 decembrie 2024 | Peste 600 de persoane și 400 de mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba: Amenzi de peste 40.000 lei și trei permise reținute În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 6 ore
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
15 decembrie 1989: Ziua în care a început Revoluția!