Gala Sportului Județean 2022 revine la formatul clasic | Premii de peste 90.000 de lei pentru performanță
Așa cum am anunțat, duminică, 18 decembrie, la ora 14.00, la Sala “Mercur Lux” din Alba Iulia, se va desfășura Gala Sportului Județean 2022.
Practic se revine la formatul clasic al acestui eveniment de final de an, după ce anii precedenți pandemia de coronavirus a afectat din plin toate palierele vieții sociale. Vor fi premiați cei mai buni sportivi și antrenori la sporturi olimpice și sporturi neolimpice, dar și performerii pe diverse ramuri sportive. Gala Sportului Județean 2022 va trage cortina peste sportul din Alba în acest an, unul în care reprezentanții județului au participat, printre altele, la Campionatele Mondiale și Campionatele Europene de atletism.
Suma totală acordată pentru premii se cifrează la aproximativ 90.500 de lei, organizatori fiind Consiliul Județean Alba și DJST Alba. Sunt așteptate la ceremonia de premiere în jur de 300 de persoane (sportivi, antrenori, colaboratori etc), marea majoritate fiind inclusă la categoria mențiuni.
*Premii speciale pentru Emeric Szakacs și Tiberiu Tanțoș
În program nu va mai fi acel eveniment caritabil, dar sunt prevăzute momente artistice, plus premii pentru întreaga activitate acordate lui Emeric Szakacs (tenis de câmp) și Tiberiu Tanțoș (schi alpin). Invitatul special este fotbalistul Nicolae Stanciu, cel care nu va fi însă prezent din pricina meciurilor din campionatul Chinei. Și după toate probabilitățile și în acest an laureații vor veni tot de la disciplinele ce au dominat anul trecut, atletism și powerlifting, raportat la rezultatele înregistrate în 2022 la nivel european și mondial. În 2021, performerii au venit de la CS Unirea Alba Iulia, Ana Rodean și antrenorul Gabriel Avram (la sporturi olimpice), Andrei Irimie și antrenorul Ovidiu Pănăzan (la sporturi neolimpice).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan