Rămâi conectat

Actualitate

PENSII SPECIALE 2022. Ministrul Finanţelor, despre pensiile militarilor: „11 miliarde, din 12, merg pe pensii militare”

Ziarul Unirea

Publicat

în

PENSII SPECIALE 2022. Ministrul Finanţelor, despre pensiile militarilor: „11 miliarde, din 12, merg pe pensii militare”

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, la Prima TV, că impactul bugetar pentru pensiile militare şi cele speciale este în 2022 de 12 miliarde de lei, precizând că dacă dă la o parte pensiile militare rămâne un miliard de lei şi în zona respectivă trebuie făcută acea reformă.

Adrian Câciu a fost întrebat, sâmbătă, la Prima Tv, dacă are o soluţie pentru tăierea pensiilor speciale.

“Eu nu o să mă pronunţ asupra acestui domeniu. Ştiu că s-a tot încercat şi sunt o serie de decizii ale Curţii Constituţionale şi până la urmă este o chestiune de decizie politică, dar ceea ce ştiu este că avem o reformă a pensiilor speciale. Din ce am înţeles de la domnul ministru al Muncii este gata proiectul, trebuie să îl punem în dezbatere publică, iar acolo se va urmări…. Nici în PNRR nu se cere tăierea pensiilor speciale, ci o reformă, o reducere a cheltuielilor cu pensiile speciale, alte condiţii de pensionare”, a explicat ministrul Finanţelor la emisiunea Insider Politic.

El a precizat că impactul bugetar pentru pensiile militarilor şi cele speciale este de 12 miliarde de lei în 2022.

“Cred că lucrurile astea vor fi rezolvate prin acest proiect. Impactul bugetar pentru pensiile speciale în 2022 este de 12 miliarde de lei. (…) Sintagma este, mă rog, pur politică sau pură de comunicare. Marea parte, de fapt, sunt pensiile militare, care nu au legătură cu pensiile speciale. Când am spus 12 miliarde, includ pensiile militare. Dacă dau pensiile militare jos şi alea încă o dată, nu au legătură cu pensii speciale, sunt nişte pensii care sunt stabilite şi prin tratate internaţionale şi sunt stabilite de Alexandru Ioan Cuza, pentru cine nu ştie, cred că au fost primele pensii din România înainte de sistemul de pensii pe model Bismark. Dacă le dau la o parte rămâne un miliard lei. Acolo trebuie vină această reformă cu care vine domnul ministru Budăi şi sunt convins că în zilele, săptămânile următoare lucrurile vor fi clarificate din perspectiva aceasta”, a menţionat Adrian Câciu.

El a fost întrebat dacă i se pare corect ca o persoană să iasă la pensie la 50 de ani sau să primească o pensie mai mare decât salariul.

“Nu mi se pare corect. Să stabilim pentru toată lumea acelaşi lucru. Mi se pare corect dacă suntem cetăţeni egali într-o ţară, să avem aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii”, a precizat ministrul Finanţelor.

Întrebat dacă vorbeşte despre un sistem de contributivitate pentru toată lumea, Adrian Câciu a răspuns: “Eu aşa ştiu că este şi jalonul din PNRR. Există şi o ruptură când se va înţelege lucrul acesta de contributivitate, poţi să legiferezi pentru viitor. Trebuie să vezi ce faci cu trecutul. Avem un trecut în spate pe care nu poţi să îl restructurezi doar pentru faptul că ai o altă abordare. De aici încolo trebuie să faci în felul următor şi să te uiţi ce faci cu trecutul, astfel încât acest trecut să nu mai reprezinte o problemă pentru ţara ta”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, pe primul loc în UE la decese din cauze tratabile şi pe antepenultimul loc la numărul de decese din cauze prevenibile

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, pe primul loc în UE la decese din cauze tratabile şi pe antepenultimul loc la numărul de decese din cauze prevenibile Studiului „Health at a Glance: Europe 2024. State of Health in the EU”, publicat recent de Comisia Europeană şi OCDE, arată că suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de decese […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea