Exploatarea cuprului din Apuseni, profit-record în 2022. Licitație internațională pentru producția din 2023
Cupru Min SA, companie minieră aflată în subordinea Ministerului Economiei, continuă și în 2022 performanța economică record din 2021. Societatea care exploatează cel mai mare zăcământ de cupru din România a avut în primele șase luni din 2022 un profit de circa 35 de milioane de lei (7 milioane de euro), sumă raportată la o cifră de afaceri de 222 de milioane de lei.
Cifrele sunt duble față de perioada similară a anului 2021, când, la mijlocul anului, a existat un profit de 14 milioane de lei (3 milioane de euro) și o cifră de afaceri în valoare de 116 milioane de lei. La sfârșitul anului trecut, profitul a fost unul record: 100 de milioane de lei (20 de milioane de euro), cu o evoluție fulminantă față de anul anterior (6,9 milioane de lei).
Recent, exploatarea minieră a lansat o nouă licitație internațională pentru vânzarea concentratului de cupru ce va fi exploatat în anul 2023.
În 2021 și 2022, concentratul de cupru a fost vândut prin intermediul companiei Trafigura Group Pte. Ltd din Singapore, una dintre cele mai mari pe plan mondial în domeniul tranzacţiilor de metale şi energie. Producţia exploatării miniere din Apuseni este transportată până în Portul Constanţa, de unde ajunge în China.
Cantitatea care se va vinde în 2023 este de 50.000 de tone. Deschiderea ofertelor va avea loc pe data de 16 decembrie 2022, ora 14.00, la sediul societăţii din orașul Abrud. Criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. În prezent, prețul tonei de cupru pe bursa de la Londra este de aproximativ 8.300 de dolari, valoare care asigură companiei din Alba un an cu performanțe economice similare celor din 2021.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Salariul, criteriul cel mai important pentru românii care caută locuri de muncă Salariul, echilibrul dintre viața personală și cea profesională și relația bună cu managerul sunt criteriile care contează cel mai mult pentru români când vine vorba de alegerea unui job, potrivit unui studiu realizat de o platformă de recrutare și transmis către site-ul StartupCafe.ro. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie