Rămâi conectat

Actualitate

COD GALBEN de ninsori în ALBA, la munte: Ploi, polei și vijelii, până luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

COD GALBEN de ninsori în ALBA, la munte: Ploi, polei și vijelii, până luni

Meteorologii ANM au actualizat atenționările Cod Galben de ninsori sau ploi valabile în această perioadă. Este vizată zona sudică, montană, din Alba, dar și alte județe din țară.

Atenționarea de ninsori pentru Munții Șureanu este valabilă luni.

 COD GALBEN: luni, 21 noiembrie, orele 5.00-18.00 – predominant ninsori moderate cantitativ

Local, la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali și în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm.

În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură trecător vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei.

COD GALBEN luni, 21 noiembrie, orele 5.00-18.00 – intensificări ale vântului

Vântul va prezenta intensificări în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55-60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră. Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului și în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45-55 km/h.

COD GALBEN: de duminică, 20 noiembrie, ora 10.00 până luni, 21 noiembrie, ora 10.00 – ploi însemnate cantitativ

Va ploua însemnat cantitativ în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în zonele montane aferente, până la altitudini de 1700 m.

Ploile vor avea și caracter de aversă, iar cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp. Temporar va ploua și în restul regiunilor, pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 15-.20 l/mp, iar în Dobrogea și Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 2 iulie se va desfășura proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea