Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia trece în online pentru a reduce consumul de energie. Când se vor relua cursurile cu prezența fizică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia trece în online în ultimele zile din luna noiembrie și pe parcursul lunii decembrie 2022. Decizia a fost luată pentru a se economisi energie.

Senatul instituției a luat decizia ca primele opt săptămâni din primul semestru să fie ținute față în față, iar luna decembrie să fie în format online. Decizia de a susține cursuri online în luna decembrie a fost luată de Senatul UAB ca și o măsură de reducere a consumului de curent electric și gaze naturale, pentru a se alinia la deciziile naționale și europene, în ceea ce privește reducerea consumului de utilități.

Ulterior, din luna ianuarie a anului 2023, toate cursurile se vor relua cu prezență fizică.

Citește și: Una din marile universități din România trece la cursuri ONLINE din cauza COSTURILOR la energie

„Pentru studiile universitare de licență și masterat toate activitățile didactice (activități de tip cursuri, seminarii, laboratoare, lucrări practice) se vor desfășura în sistem față în față, în spațiul universitar de la data de 03.10.2022 până la data de 25.11.2022.

În perioada 26.11.2022 – 23.12.2022 activitățile didactice se vor desfășura online, cu respectarea ponderilor maxime prevăzute de standardele Aracis. În perioada 09.01.2023 – 22.01.2023 toate activitățile didactice (activități de tip cursuri, seminarii, laboratoare, lucrări practice) se vor desfășura în sistem față în față, în spațiul universitar”, se precizează în hotărârea Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Tot cu prezență fizică se vor desfășura examenele din sesiunea 23 ianuarie – 19 februarie 2023, inclusiv examenul de finalizare studii licență/masterat.

Măsura nu este unică în țară. Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare online începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, însă examenele se vor ţine faţă în faţă. Decizia a fost luată în unanimitate, în 16 noiembrie, de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor ca urmare a consturilor mari care se anunță în ceea ce privește consumul de energie electrică și termică. Reprezentanții instituției susțin că astfel va fi valorificată infrastructura creată în acest sens pe perioada pandemiei de Covid-19.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea