Ştirea zilei

Una din marile universități din România trece la cursuri ONLINE din cauza COSTURILOR la energie

Ioana Oprean

Publicat

în

Una din marile universități din România va trece la cursuri online de la sfârșitul lui noiembrie până la jumătatea lunii martie, din cauza costurilor mari la energie.

Toate cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova vor intra în sistem de predare online începând cu 28 noiembrie până pe 19 martie 2023, însă examenele se vor ţine faţă în faţă.

Decizia a fost luată în unanimitate de membrii Senatului Universităţii la propunerea facultăţilor, pe motiv că trebuie valorificată infrastructura creată în acest sens pe perioada pandemiei de Covid-19.

„Hotărârea de a intra în on-line a fost luată la propunerile facultăţilor. Deci prin consultarea celor 12 facultăţi ale Universităţii s-a hotărât ca noi să adoptăm, pentru anul universitar 2022-2023, modul de predare/învăţare în format mixt, ceea ce înseamnă combinarea sistemului on-line cu sistemul faţă în faţă pentru toate activităţile – predare/învăţare, cercetare şi activităţile practice.

Perioada pe care noi am stabilit-o şi care a fost acceptată de cele 12 facultăţi a fost pentru ultimele 4 săptămâni din semestrul I şi primele 4 săptămâni din semestrul al doilea, mai exact perioada 28 noiembrie – 23 decembrie şi 20 februarie – 19 martie, pentru a ne încadra şi în standardele de calitate elaborate de ARACIS. De altfel, noi suntem sub proporţia de 50% online permisă de standardele ARACIS”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres prorectorul Universităţii din Craiova pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii, prof.univ.dr. Nicolae Dumitru.

Potrivit acestuia, decizia facultăţilor de a intra în on-line a avut în vedere valorificarea infrastructurii create în cei doi ani de restricţii din cauza pandemiei de Covid-19.

„Noi am hotărât în unanimitate împreună cu facultăţile să ne situăm în acest procent de on-line de 25% pe semestrul I şi, respectiv, pe semestrul II. În primul rând pentru că ARACIS ne-a permis acest lucru şi, doi, pentru că avem şi capitolul ciclul de studii master la care într-adevăr sistemul de predare on-line a avut anumite facilităţi, dar în aceşti doi ani de pandemie s-a depus o muncă considerabilă din partea corpului academic şi din partea studenţilor. S-au elaborat materiale care au permis desfăşurarea în condiţii optime a sistemului de predare on-line, avem platforme, avem echipamente, avem logistica necesară ca să performăm acest sistem de învăţământ on-line şi din punctul meu de vedere este păcat să aruncăm la coş tot ce s-a făcut, mai ales că predarea on-line pe anumite categorii înseamnă totuşi un învăţământ modern”, a mai spus prorectorul Nicolae Dumitru.

Acesta a precizat că evaluarea studenţilor se va face însă faţă în faţă, fiindcă sistemul on-line are multe dezavantaje la acest capitol. În legătură cu economiile pe care Universitatea din Craiova le face astfel la facturile la energie, prorectorul Dumitru a afirmat că şi acesta a fost un motiv pentru care facultăţile au dorit să intre în on-line în această perioadă.

Sursa: antena3.ro

Sursa foto: Universitatea din Craiova/ Facebook


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special

Ioana Oprean

Publicat

în

Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special Lae Dreghici a anunțat în seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie 2026, când și unde va avea loc noul său spectacol de cascadorie. Anunțul a fost făcut în mediul online. „Dragi prieteni, în această seară […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „Zeus”, povestea unui Mercedes care a devenit parte din familia unui pasionat de Retromobil. De la Constanța la Alba Iulia, cel mai lung drum parcurs de Florin Moisii la volanul bijuteriei pe patru roți

Mădălina Opriș

Publicat

în

„Zeus”, povestea unui Mercedes care a devenit parte din familia unui pasionat de Retromobil. De la Constanța la Alba Iulia, cel mai lung drum parcurs de Florin Moisii la volanul bijuteriei pe patru roți Un pasionat de automobile Mercedes-Benz a venit tocmai de la Constanța la Alba Iulia pentru întâlnirea anuală Mercedes Clasic Retromobil Club […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | O femeie din Alba readuce la viață modelele vechi de pe ia românească: „Să nu mai fie foarte… chinezești”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

O femeie din Alba readuce la viață modelele vechi de pe ia românească: „Să nu mai fie foarte… chinezești” Broderie migăloasă, modele recuperate din muzee, pânză românească și ore întregi de muncă. Floricica Domnica Ciucur transformă motivele tradiționale românești în ii, costume populare, tablouri și obiecte artizanale personalizate. Pentru ea, broderia nu este doar o […]

Citește mai mult