Rămâi conectat

Ştirea zilei

Investiţii de 15,6 milioane de euro în infrastructură la Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Începând cu cea de a doua jumătate a acestui an, 50 de străzi din municipiul Blaj vor beneficia de lucrări de extindere a reţelei de canalizare, în baza unui proiect european derulat de Apa CTTA Blaj, lucrările urmând să se încheie peste 4 ani. Contractul de finanţare a fost semnat deja pentru suma de 400.941.120 de lei, iar în prezent se desfăşoară etapele de organizare a licitaţiilor pentru managementul proiectului, proiectare şi execuţia efectivă a lucrărilor.
Din 102 milioane de euro alocaţi întregului judeţ, Blajul va beneficia de 15,6 milioane de euro, plasând municipiul pe locul secund în judeţ, după Alba Iulia, la capitolul bani europeni, cu un total de aproximativ 18 milioane de euro, în doar 2 ani. Contribuţia locală în acest proiect pentru anul 2011 este de 181.000 de lei şi a fost asigurată în buget prin decizia CL Blaj. O treime din fonduri vor fi folosite pentru construirea unei staţii de epurare noi chiar lângă construcţia rămasă nefinalizată din lipsă de fonduri. În paralel cu lucrările la noua staţie de epurare va fi efectuată şi extinderea reţelei de canalizare cu 30,1 km, valoarea totală a investiţiilor în infrastructură ridicându-se la 10,1 milioane de euro. Din această lungime, 8 km reprezintă reţeaua noului canal colector de pe malul stâng ce va avea traseul pe străzile Gheorghe Bariţiu, Aurel Vlaicu, Iuliu Maniu, Iazului şi Morii.
Străzile care urmează să fie canalizate începând cu acest an sunt în ordine alfabetică urmatoarele: Alexandru Borza 799 ml, Alexandru Golescu 290 ml, Alunului 1033 ml, Arinilor 425 ml, Arţarului 95 ml, Astra 280 ml, Aurel Vlaicu 944 ml, Barbu Lăutaru 441 ml, Caisului 37 ml, Cartier Tiur 7947 ml, Ceferiştilor 310 ml, Cezar Boliac 80 ml, Clujului 818 ml, Costache Negri 1226 ml, Eroilor 335 ml, Fabricii 722 ml, Fochiştilor 103 ml, Gheorghe Bariţiu 1500 ml, Gheorghe Doja 191 ml, Gheorghe Magheru 170 ml, Gutuiului 258 ml, Iazului 311 ml, I.I. de la Brad 116 ml, Iuliu Maniu 1380 ml, Izvorului 360 ml, Livezii 285 ml, Locomotivei 535 ml, Ludvic Roth 140 ml, Luncii 317 ml, M. Vancea 235 ml, Măceşului 185 ml, Merilor 608 ml, Mihai Eminescu 125 ml, Morii 145 ml, N.V. Popa 125 ml, Nucului 101 ml, Oituz 50 ml, Oborului 60 ml, P.P Aron 95 ml, Pârâului 196 ml, Parcului 60 ml, Piersicului 160 ml, Plopilor 968 ml, Prunului 175 ml, Salcâmilor 190 ml, Sălciilor 595 ml, Şipotului 200 ml şi Timotei Cipariu 175 ml. Proiectul mai prevede şi lucrări de modernizare a unor reţele deja existente pe străzile Primăverii şi Câmpia Libertăţi. Pe lângă introducerea efectivă a noilor reţele, operatorul de apă îşi mai propune să monteze pe raza municipiului 14 staţii de pompare.
La sfârşitul celor 49 de luni de implementare, aproximativ 7.000 de blăjeni vor fi beneficiari direcţi ai acestei ample investiţii, în condiţiile în care în prezent doar 60% dintre locuinţe sunt racordate la sistemul centralizat de canalizare. Obiectivul principal al edililor este ca gradul de conectare la reţelele de canalizare din Blaj să atingă în final un procent de peste 90%.
„Fondurile europene care sunt atrase în municipiul Blaj generează bunăstare în mod absolut evident. Accesarea programelor europene a adus şi continuă să aducă plus de valoare atât oraşului nostru, cât şi direct oamenilor, în condiţiile în care canalizarea este un serviciu de bază pentru orice comunitate care se respectă”, a declarat primarul Gheorghe Rotar.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba Construit într-un loc deosebit de pitoresc, schitul Izvorul Poşaga este situat în comuna Poşaga, judeţul Alba, 43 km SV de Turda şi 50 km E de Câmpeni. În apropiere, curge pârăul „Valea Poşagăi” precum şi izvorul datorită căruia schitul este cunoscut, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea