În perioada 24-29 octombrie, cursuri gratuite de bridge la Alba Iulia, prin proiectul “Hercules”
Ministerul Sportului desfășoară în acest an în premieră Proiectul ”HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline. Astfel, în Cetatea Marii Uniri, în cursul săptămânii viitoare, vor fi cursuri gratuite de bridge, în perioada 24-29 octombrie, la sediul Bridge Club Apulum Alba Iulia (B-dul Republicii nr. 109, vis-a-vis de Selgros), persoane de contact Monica Gârneață (telefon 0740/078331) și Marius Oroșan (0745/636596).
Pentru această primă ediție a proiectului, care va fi dezvoltat și permanentizat pe durata vacanțelor școlare, sunt implicate 32 de direcții județene, precum și Direcția pentru Sport a Municipiului București, în dorința de a deprinde copiii cu practicarea sportului. Elevii vor petrece activ o săptămână de neuitat, în care distracția se va îmbina cu mișcarea și descoperirea tainelor mai multor discipline sportive: rugby, scrimă, atletism, natație, baschet, gimnastică aerobică, artistică și ritmică, tir cu arcul, karate, badminton, tenis de masă, handbal, arte marțiale, orientare, ciclism, triatlon, dans sportiv, kaiac-canoe, volei, tenis de câmp, hochei pe gheață, judo, patinaj role, lupte, fotbal și minifotbal, baseball, taekwon-do ITF și șah. Cursurile de inițiere vor fi susținute de peste 160 de antrenori cu bogată experiență de la nivel local, în patru serii de câte o săptămână, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi. Resursele materiale necesare desfășurării în bune condiții a proiectului sunt puse la dispoziție de Ministerul Sportului, care a alocat și va distribui în acest sens către direcțiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare.
Alături de București, județele care vor derula Proiectul ”HERCULES” sunt: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea. Organizatorii își propun ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor înscrie și vor participa la cursurile de inițiere să continue practicarea disciplinelor sportive descoperite și să se îndrepte și către performanță, legitimându-se în cadrul cluburilor de profil de la nivel local. În viitor, programul de inițiere a copiilor în sport va fi permanentizat. Activităţile sportive din cadrul Proiectului ”HERCULES” se vor derula conform unui calendar special, care va fi elaborat în funcţie de specificul zonei în care se va desfăşura activitatea, de anotimp, precum şi de infrastructura disponibilă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia
Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia Campionatul Național TSI de karate, eveniment traditional în Cetatea Marii Uniri, s-a desfășurat în Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, sub patronajul lui […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy