DOLIU în lumea teatrului: A murit Alexandru Arșinel. Actorul avea 83 de ani
DOLIU în lumea teatrului: A murit Alexandru Arșinel. Actorul avea 83 de ani
Alexandru Arşinel s-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava, potrivit www.teatrultanase.ro.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962, avându-i colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov. A fost repartizat împreună cu majoritatea colegilor săi la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestui teatru. Aici l-a interpretat pe Kuklin în spectacolul ”Oceanul” de Al. Steiu, în regia lui Cristina Munteanu, a fost Maiorul în ”Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, în regia lui Mihai Paxino, Fabian în ”A 12-a noapte” de William Shakespeare, în regia lui Eugen Mercus şi Titta Nane în piesa ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, în regia semnată de Mihai Reicu. La Teatrul Naţional din Bucureşti a putut fi văzut interpretând rolul lui Prisâpkim în spectacolul ”Ploşniţa” de V. Maiacovski.
A jucat, începând din 1967, zeci de roluri în spectacole cu mii de reprezentaţii atât la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti cât şi la Grădina Boema: musicalul ”Groapa” de Eugen Barbu şi Radu Şerban, musicalul ”Doctore sunt al dumneavoastră”, de Aurel Storin şi Vasile Vasilache jr., spectacolul ”Revista cu paiaţe” de Mihai Maximilian, muzica V. Veselovski, ”Deschis pentru renovare” de Alexandru Mirodan, ”Se caută o vedetă” de Aurel Felea şi Sandi Rudeanu, ”Vino să ne vezi diseară” de Petre Bărbulescu, ”Nicuţă . . . la Tănase” de Nicuţă Tănase şi Marin Traian, ”Aventurile unei umbrele” de Nell Cobar, ”Uite că nu tac” de Petre Bărbulescu, ”Savoy, Savoy” de Eugen Rotaru şi Marius Ţeicu, ”Sonatul lunii” de Saşa Georgescu şi Puiu Călinescu, ”Un băiat de zahăr… ars” de Harry Negrin şi Puiu Călinescu, ”Bimbirică” comedie muzicală de Aurel Storin, ”Scandal la Boema”, ”Nevestele vesele din Boema”, ”Boema, slăbiciunea mea”, ”Boema, bucuria mea”, ”Artiştii şi Boema”, ”Stela, stelele şi Boema”, ”Bună seara, Boema”, ”Carre de aşi”, ”Hohote în Paradis”, ”1001 de glume” de Mihai Maximilian şi V.Veselovski, ”Ah, femeile” de Mihai Maximilian, ”Nimic despre papagali”, ”Ok, Melody”, ”Comedie pe Titanic”, ”Piei, drace!”, ”Vivat Revista!”, ”Hohote în Herăstrău”. De asemenea, a avut numeroase apariţii în emisiuni de divertisment la radio, dar şi la televiziune, şi a făcut numeroase turnee în străinătate.
Alexandru Arşinel a format împreună cu marea actriţă Stela Popescu (1935-2017), începând din 1978, un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind vedetele incontestabile ale teatrului de revistă. În stagiunea 2008-2009, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel. Totodată, pentru activitatea lor, cei doi mari actori au fost răsplătiţi, în 2002, cu Premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.
Actorul a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, dintre care amintim: ”Cercul” de Mircea Radu Iacoban, ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, ”Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu (regia Paul Stratilat), comediile muzicale ”Franţuzitele” de Magda Duţu şi ”Un poet romantic” de Matei Milo, ”Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, ”Căsătorie cu de-a sila” de Moliere, ”Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, „Femeile care ucid bărbaţii” de Michal Tonecki, ”Adunarea femeilor” de Aristofan sau ”Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger, ”Romeo şi Julieta nu mor niciodată” de D.D. Pătrăşcanu, ”Pe urmele dosarului albastru” de R. Negoiţă, regia Titel Constantinescu, ”Drumul Victoriei” de G. Sacadat, N. Smirnov, regia Dan Puican, ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia Mihai Raicu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Comercianții NU mai sunt obligați să emită imediat bonul fiscal la plățile cu cardul, dacă clientul nu îl solicită expres
Comercianții NU mai sunt obligați să emită imediat bonul fiscal la plățile cu cardul, dacă clientul nu îl solicită expres Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea prin care comercianții nu vor mai fi obligați să emită bonul fiscal la plățile cu cardul, decât în cazul în care clientul îl solicită în mod expres. Până […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 19 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 11 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor