Rămâi conectat

Ştirea zilei

Miting de protest al confederaţiilor sindicale din judeţ în faţa Prefecturii Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În cursul zilei de ieri, conducerea celor cinci confederaţii sindicale reprezentative din judeţul Alba şi zeci de membri ai acestor organizaţii s-au întâlnit pentru a discuta şi a pune la punct planul de bătaie împotriva deciziilor luate de Guvernul României în ceea ce priveşte legislaţia muncii. După cum a menţionat liderul CNSLR Frăţia Alba, Marius Sepi, au fost invitaţi să participe la întâlnire şi parlamentarii de Alba, onorând-o însă cu prezenţa doar deputatul Clement Negruţ şi deputatul PSD Radu Coclici, prezent fiind şi Virgil Tătar, directorul Cancelariei Prefectului. De la nivel naţional a fost de faţă vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Mariana Kniesner. Cei doi deputaţi de Alba i-au asigurat pe sindicalişti de sprijinul lor. „Dumneavoastrâ reprezentaţi o categorie din ce în ce mai mică, a celor care muncesc. În cariera mea politică şi profesională şi în cei 7 ani de acasă am învăţat că, dacă eşti invitat undeva, trebuie să te duci. Nu îmi e teamă să apar în faţa dumneavoastră. Nu sunt de acord cu eliminarea contractelor colective de muncă, angajatul nu trebuie să devină o piesă. Voi încerca atât cât pot să fiu alături de dumneavoastră”, a specificat Clement Negruţ.
În cadrul întâlnirii, sindicaliştii au menţionat clar şi răspicat că nu aprobă decizia guvernului de modificare a Codului Muncii, precizând că vor face tot ce pot pentru a-i determina pe aceştia să renunţe. Înlocuirea contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată  cu cele pe perioadă determinată, stabilirea normei de muncă, a programului de către patron  fără nicio negociere sau discuţie, posibilitatea ca salariile să fie modificate unilateral de patron sub pretextul neîndeplinirii obiectivelor de performanţă, concedierile la liber sunt doar câteva dintre măsurile considerate inacceptabile de către sindicalişti, măsuri care în opinia acestora nu fac altceva decât să transforme angajatul în sclav. „Angajatorul angajează când şi cum vrea, dă afară când are chef, altfel spus pe banii lui face ce vrea… ăsta e sclavagismul modern”, a precizat Mariana Kniesner.
În urma discuţiilor purtate au fost stabilite şi acţiunile de protest comune ale celor cinci confederaţii.
S-a stabilit astfel ca pe data de 3 martie să aibă loc, în faţa Prefecturii Alba, un miting la care sunt aşteptaţi nu doar membri de sindicat ci  toată populaţia judeţului care se opune modificării legislaţiei muncii. „Facem un apel către toţi cetăţenii din Alba, către toate organizaţiile profesionale, ONG-uri, chiar şi către cei care încă sunt pe băncile şcolilor să vină să protesteze alături de noi. Nu e vorba doar de o mişcare sindicală, modificările Codului Muncii ne vor afecta pe noi dar şi generaţiile care vor urma. Avem un… „dialog social”, noi spunem ce vrem şi ei (n.r. – guvernanţii) fac ce vor. Nu înţelegem de ce se merge pe varianta aceasta de Cod al Muncii, când am bătut palma pentru un cu totul alt Cod. E clar că se fac în continuare jocuri politice. Vom face tot ce depinde de noi pentru a spune NU sclaviei la locul de muncă. Susţinem actualul  Cod al Muncii şi respingem proiectul Guvernului”, a precizat Marius Sepi, preşedintele CNSLR Frăţia Alba şi Sanitas Alba. Aşadar, cei care vor să „îşi apere locul de muncă şi salariul” sunt aşteptaţi în stradă pe data de 3 martie, în faţa Prefecturii Alba. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

 Festival de Romania 2024

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO | 1 Decembrie 2024, Ziua Naţională, la Alba Iulia: Depuneri de coroane și jerbe de flori la statuile iluștrilor înaintași din Orașul Marii Uniri

Bera Larisa

Publicat

în

1 Decembrie 2024, Ziua Naţională, la Alba Iulia: Depuneri de coroane și jerbe de flori la statuile iluștrilor înaintași din Orașul Marii Uniri Astăzi, 30 noiembrie 2024, în Municipiul Alba Iulia au loc mai multe ceremonii de depunere de coroane la statuile iluștrilor înaintași din Orașul Marii Uniri. Citește și: PROGRAM PARADĂ MILITARĂ de 1 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea