Dan Roman, după calificarea istorică din Cupa României: “Vrem Rapid sau «U» Cluj la Ocna Mureș!”; video cu execuție lui Giurgiu
Antrenorul Dan Roman a reușit o performanță de senzație în Cupa României, calificându-se în play-off-ul competiției “KO”, după ce CS Ocna Mureș a eliminat la loviturile de departajare pe Unirea Ungheni, scor 5-2, 1-1 după 120 de minute, “Soda dragă” așteptând să dea piept cu o echipă din elită.
Fost jucător în Liga 1, antrenorul în vârstă de 36 de ani a și intrat pe teren în meciul dramatic și a pus umărul la o calificare istorică, jucând 53 de minute împotriva pretendentei la promovare în Liga 2.
“Raportat la desfășurarea partidei, meritam din plin calificarea. Am avut multe ocazii, am lovit barele de trei ori. Am demonstrat fotbal demn de o echipă care se bate la promovare”, a spus masivul atacant ce a strâns peste 140 de prezențe în elită și 21 de goluri.
Pe când mureșenii se pregăteau să celebreze calificarea a venit golul de poveste reușit de căpitanul gazdelor, fostul unirist Alexandru Giurgiu, care a trimis meciul în prelungiri cu o execuție superbă de la 25 de metri (vezi video) în minutul 90+1
Dan Roman este debutant în meseria de antrenor, CS Ocna Mureș fiind prima echipă pe care o pregătește, “alb-albaștrii” având un start de sezon excelent: o singură sincopă în runda inaugurală (0-4 acasă cu Corvinul Hunedoara), în rest doar rezultate pozitive: o remiză pe “Cetate” cu CSU Alba Iulia, o victorie 4-0 cu Viitorul Cluj, fosta sa echipă, în Liga 3, plus trei oponenți eliminați în Cupa României, în ordine CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir și Unirea Ungheni.
“Este o bucurie pentru Ocna Mureș și jucătorii care încă nu au avut șansa să joace împotriva unei echipe din Liga 1. Îmi doresc enorm să picăm cu Rapid sau «U» Cluj, ar fi nebunie în oraș. Noi, jucătorii și antrenorii, am venit la «Soda» cu un suflu nou, muncim din răsputeri. Dedic băieților această calificare. Le mulțumesc că mă respectă, sunt practic copiii mei. Suntem semiprofesioniști, am băieți care muncesc și vin la fotbal cum pot, dar am realizat lucruri mărețe”, a încheiat masivul atacant, fost pe prima scenă la Gloria Bistrița, FCM Tg. Mureș, Gaz Metan Mediaș, FC Botoșani, CSMS Iași și CFR Cluj.
sursa video: Viorel CODREA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]