Rămâi conectat

Actualitate

Șoferii de maşini de pompieri, ambulanţe şi vehicule SMURD, instruiţi privind conducerea preventivă: Anunțul lui Raed Arafat

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Șoferii de maşini de pompieri, ambulanţe şi vehicule SMURD, instruiţi privind conducerea preventivă: Anunțul lui Raed Arafat

În cursul zilei de luni, 12 septembrie, secretarul de stat Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat că mii de şoferi de maşini de pompieri, ambulanţe şi vehicule SMURD vor fi instruiţi privind conducerea preventivă, printr-un proiect european.

Prezent la conferinţa „Educaţie pentru Siguranţă”, organizată de Asociaţia E.D.I.T. şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, el a mai precizat că va începe implementarea unui proiect privind amplasarea în ţară a 376 de defibrilatoare cu acces public. „Asta înseamnă că în cursurile de prim-ajutor trebuie să dăm şi nişte noţiuni copiilor, să-i învăţăm ce înseamnă să foloseşti un astfel de aparat”, a completat Arafat.

Potrivit acestuia, trebuie luată în calcul inclusiv reîmprospătarea cunoştinţelor de prim-ajutor ale celor care au urmat cursuri în domeniu.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale Sorin Ion a precizat că, potrivit proiectului legii învăţământului preuniversitar, educaţia rutieră, cea pentru sănătate şi cea ecologică vor fi discipline obligatorii în trunchiul comun, într-un sistem modular de predare.

El a adăugat că se propune şi simplificarea accesului în sistem pentru specialiştii în aceste domenii, având în vedere că nu sunt suficiente cadre didactice calificate să predea cele trei discipline.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a atras atenţia că foarte multe accidente rutiere s-au produs din cauza neacordării priorităţii pentru pietoni. El a precizat că are o colaborare foarte bună cu reprezentanţii Brigăzii Rutiere pentru realizarea de treceri de pietoni supraînălţate şi cu protecţii.

Radu Mihaiu a subliniat, totodată, necesitatea refacerii marcajelor pentru trecerile de pietoni şi a menţionat că a semnat un protocol în acest sens cu Administraţia Străzilor.

Edilul Sectorului 2 a adăugat că autoritatea locală face demersuri pentru a reda trotuarele pietonilor, având în vedere că acestea sunt „pline” de maşini.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bacalaureat 2024: Baremele de corectare la probele de Matematică și Istorie au fost publicate oficial de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Bacalaureat 2024: Baremele de corectare la probele de Matematică și Istorie au fost publicate oficial de Ministerul Educației Ministerul Educației a publicat marți subiectele și baremele de corectare la probele de Matematică și Istorie. Baremele de corectare și subiectele au fost publicate la ora 15.00, pe subiecte.edu.ro. Barem corectare Istorie Barem corectare matematică- profil Matematică- […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea