Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cum a fost jefuit două zile la rând un bărbat din Alba de aceeași persoană: Pedeapsă cu suspendare decisă de magistrați

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Cum a fost jefuit două zile la rând un bărbat din Alba de aceeași persoană: Pedeapsă cu suspendare decisă de magistrați

Un tânăr de 19 ani din Alba a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni, cu suspendare, pentru infracțiunea de tâlhărie.

Faptele s-au petrecut în 15 și 16 iulie 2021. În actul de sesizare s-a arătat, în esență, că la data de 15.07.2021, în jurul orei 20.00, în timp ce persoana vătămată se deplasa pe stradă, inculpatul a urmărit-o pe aceasta cu intenția de a-i sustrage bani, iar când a ajuns în dreptul Școlii Singidava i-a solicitat să-i dea banii din buzunar, iar pe fondul lipsei de reacție și de opunere de rezistență a victimei, i-a introdus mâna în buzunare, sustrăgându-i astfel suma de 20 de lei.

Totodată, la data de 16.07.2021, în jurul orei 18.00, inculpatul a urmărit persoana vătămată pe scările blocului cu intenția de a-i sustrage bani, a ajuns-o pe holul de la etajul 3 al imobilului, i-a solicitat să-i dea bani și i-a făcut un control corporal, apoi i-a solicitat să se descalţe, iar de teamă persoana vătămată s-a supus, după care, din papuci – loc în care victima îşi ascunsese banii – i-a sustras suma de 55 de lei, iar din buzunarele pantalonilor i-a sustras patru carduri(unul bancar, altul de la farmacie, unul de mâncare şi cardul de sănătate).

Ulterior, în faţa instanţei persoana vătămată şi-a schimbat parţial declaraţia pe care a dat-o în cursul urmăririi penale, în sensul în care a declarat inițial că în data de 15.07.2021 i-ar fi dat inculpatului suma de 20 de lei de bună voie, iar ulterior a revenit asupra declaraţiei precizând că, în realitate, inculpatul l-a căutat în buzunare, de unde i-a luat o sumă de bani, iar apoi i-a spus să nu meargă la poliţie. Persoana vătămată a mai precizat că la momentul respectiv îi era frică de inculpat.

Potrivit fişei de cazier judiciar, acestuia i-au fost aplicate măsuri educative în trecut pentru fapte similare, aspect care creionează înclinaţia inculpatului înspre a comite fapte de natură penală, în special fapte contra patrimoniului, din care acesta să obţină în mod facil sume de bani.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru inculpat, persoana vătămată și pentru procuror.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Nicolae Muntean, Tezaur Uman Viu: Meșterul iconar, unul dintre cei mai importanți ambasadori culturali ai județului Alba, în lume

Ziarul Unirea

Publicat

în

Nicolae Muntean, Tezaur Uman Viu: Meșterul iconar, unul dintre cei mai importanți ambasadori culturali ai județului Alba, în lume Multe s-ar putea spune despre meșterul iconar Nicolae Muntean, născut la Cunța și trăit până nu de mult la Cugir – Vinerea și multe s-ar putea povesti, domnia sa fiind în acest moment unul dintre cei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea