Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Venitul minim de incluziune: BANI pentru românii cu bani puțini. Cine beneficiază

Ziarul Unirea

Publicat

în

Venitul minim de incluziune: BANI pentru românii cu bani puțini. Cine beneficiază

Guvernul flexibilizează implementarea venitului minim de incluziune și actualizează nivelurile de venituri și cuantumurile acordate.

Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, modificarea și completarea Legii nr. 196/2016, prin care se implementează reforma privind venitul minim de incluziune (VMI), la care Guvernul s-a angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Obiectivul acestei reforme, cu termen de implementare până la data de 30 iunie 2025, este de a îmbunătăţi asistenţa socială şi de a reduce sărăcia în rândul celor mai vulnerabile persoane, reducând, în același timp, sarcinile administrative pentru Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, pentru administrațiile publice locale și pentru beneficiari.

Printre reglementările aduse de ordonanța de urgență adoptată astăzi în vederea eficientizării sistemului de asistență socială, amintim:

– constituirea VMI din două componente, prin consolidarea venitului minim garantat și a alocației pentru susținerea familiei în acord cu scopul VMI, de sprijin financiar acordat de stat pentru asigurarea unui nivel de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure care nu au resursele necesare pentru asigurarea acestuia, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie;

– eliminarea raportării la indicatorul social de referință (ISR), prin menținerea unor valori nominale exprimate în lei, având în vedere că nu toate beneficiile de asistență socială acordate sunt raportate la acesta;

– introducerea unor categorii de venituri care nu se iau în calcul la stabilirea veniturilor nete ale familiei/persoanei singure, respectiv sumele acordate pentru activitatea prestatorului casnic, în condițiile Legii nr.111/2022;

– admiterea în program a persoanelor vârstnice fără venituri și fără susținători legali, care sunt îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidențiale, respectiv accesul la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuției, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

– actualizarea nivelurilor de venituri și a cuantumurilor componentelor acordate:

– majorarea nivelului maxim al venitului minim de incluziune de la 260 lei/adult echivalent la 275 lei/adult echivalent, în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social) și de la 300 lei/adult echivalent la 400 lei/adult echivalent în cazul persoanelor vârstnice, respectiv de la 600 lei/adult echivalent la 700 lei/adult echivalent în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocație pentru susținerea familiei);

– majorarea nivelului veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei de la maximum 400 lei la 500 lei;

– conectarea beneficiarilor de VMI la sistemul de servicii sociale:

– împărțirea atribuțiilor personalului de la nivelul serviciului public de asistență socială (SPAS) pe cele două mari categorii de măsuri de asistență socială, respectiv beneficii și servicii sociale;

– înregistrarea, din oficiu, a solicitanților/beneficiarilor de VMI ca solicitanți de servicii sociale;

– obligativitatea realizării evaluării nevoilor persoanei/familiei și a elaborării planului de intervenție;

– facilitarea activității de evaluare și verificare în teren, prin introducerea unui formular standardizat (fișa unică de verificare), cu o secțiune pentru verificarea datelor și informațiilor privind veniturile și bunurile persoanei/familiei și alte criterii de eligibilitate privind acordarea VMI și o secțiune pentru evaluarea nevoilor individuale, riscurilor și situațiilor de dificultate în care se pot afla persoanele/familiile vulnerabile, inclusiv beneficiarii de VMI;

– creșterea responsabilității autorităților administrației publice locale față de persoanele aflate în risc de sărăcie, prin includerea beneficiarilor VMI, ca o categorie prioritară de populație, în planurile comunitare de acțiune privind persoanele în risc de sărăcie, dar și în planurile anuale de acțiune în baza cărora se elaborează strategia județeană de dezvoltare a serviciilor sociale;

– clarificarea atribuțiilor personalului SPAS cu responsabilități în domeniul serviciilor sociale.

În anul 2022, se estimează că bugetul necesar pentru acordarea ajutorului social și a alocației pentru susținerea familiei este de 825 milioane lei.

Astfel, față de cheltuielile actuale, aplicarea Legii nr. 196/2016 în anul 2024 va conduce la o cheltuială bugetară de 1.644 milioane lei, cu 819 milioane lei mai mult, însă cu 423 milioane lei mai puțin față de bugetul estimat la adoptarea Legii nr.196/2016.

Informații suplimentare:

Aplicarea Legii nr. 196/2016 a fost prorogată succesiv până în anul 2023, pentru corelarea cu obiectivele și țintele asumate în PNRR și cu termenele prevăzute pentru reformele în domeniul digitalizării, urmând ca intrarea în vigoare a Legii nr. 196/2016 să aibă loc la data de 1 ianuarie 2024.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României

Cezar Lancrajan

Publicat

în

NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea