Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Actualitate

Dumitru Muşuţan: Locuitorii din Sântimbru merită un primar harnic şi corect

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

După aproape patru ani în care localităţile rurale din Alba au fost neglijate de autorităţi, atât cele locale cât şi cele centrale, a venit vremea ca acestea să aibă parte de atenţia şi grija pe care o merită. În aceeaşi situaţie se află şi comuna Sântimbru, încremenită între nepăsarea şi neputinţa administraţiei locale. Acesta este principalul motiv pentru care îmi doresc să candidez la funcţia de primar al comunei: bunăstarea locuitorilor din Sântimbru.
Mă numesc Dumitru Muşuţan, am 52 de ani, sunt căsătorit şi am o fiică. Timp de 26 de ani am lucrat în Poliţia Română, unde am fost ajutor de şef de post, şef de post, dispecer la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba şi dispecer la 112. Am fost repartizat la Ciugud, Almaşu Mare şi la Alba Iulia. Munca în poliţie m-a învăţat că orice lucru este posibil dacă eşti harnic, corect, dar mai ales dacă ai respect faţă de oamenii din jurul tău.
Acum doi ani am ieşit la pensie şi am putut observa mult mai bine realitatea cruntă din localitatea mea natală. O administraţie locală care nu are niciun dialog cu cetăţenii, un primar în funcţie de 20 de ani care este depăşit de problemele existente la nivelul comunei, oameni nemulţumiţi de condiţiile în care trăiesc zi de zi. Nu mi-am propus să critic de dragul de a critica, vreau să semnalez multe lucruri nerezolvate, lucruri care îi deranjează pe cei care îşi plătesc conştiincioşi taxele şi impozitele.
Una din nemulţumirile majore ale locuitorilor din Sântimbru este cea legată de lucrările de infrastructură. În comună se lucrează doar în timpul campaniei electorale şi câteva luni după alegeri. În rest, se mai cârpeşte câte ceva ici, colo, în ritm de melc până la următoarele alegeri locale. Pot spune că lipsa de implicare a actualei conduceri a primăriei se vede peste tot, în lipsa unor drumuri modernizate pentru toate satele din componenţa comunei Sântimbru. Toţi plătesc impozite şi toţi trebuie să beneficieze de drumuri bune. Şi cei din Totoi, şi cei din Coşlariu, şi cei din Dumitra. Toată lumea.
De asemenea există o mare nemulţumire în privinţa concesionării de către primărie a păşunilor. Concesiune care se face după cum vrea primarul, fără a ţine cont că fără păşune crescătorii de animale vor avea de suferit. Cum au, de altfel, de suferit şi ceilalţi locuitori ai comunei care îşi cultivă pământurile din cauză că drumurile de hotar spre proprietăţile lor arată ca după război. Nu spune nimeni că trebuie să fie asfaltate, dar există fonduri europene care pot fi folosite pentru acest gen de drumuri. Dacă vrei să faci ceva bineînţeles. Există comune în apropierea noastră care au reabilitat aceste drumuri de hotar, deci se poate. Repet, dacă există voinţă.
Tot la capitolul voinţă aş vrea să mai spun ceva. Există un pod peste Mureş, din Totoi spre Sântimbru, care trebuia reparat de ani buni. Câteva scânduri şi un pumn de cuie. Nici vorbă să facă ceva primăria. Oamenii traversează podul cu frică să nu cadă în apă, iar primarul se face că nu aude rugăminţile repetate ale oamenilor. Cum nu aude şi nu vede nici subsolurile pline de apă şi şobolani din Sântimbru Fabrică.
Când totuşi se mai lucrează câte ceva prin Sântimbru se face în sistemul hei-rup, fără a ţine cont de neajunsurile provocate oamenilor. Lucrările de apă şi canalizare s-au executat în dispreţ total faţă de locuitori, care au fost nevoiţi să suporte timp îndelungat calvarul gropilor şi şanţurilor, pentru că firmele care au lucrat „au uitat” să le astupe. Toate lucrările de pe teritoriul comunei sunt câştigate constant de aceleaşi firme, cum se procedează şi în alte localităţi conduse de primari portocalii. Se lucrează încet, prost, dar banii se plătesc şi ajung la clientela politică a administraţiilor pedeliste.
Actualul primar este un om „gospodar”. Dar atât de gospodar încât nu a reuşit, în 20 de ani, să facă un… WC în primărie. Merg funcţionarii pe la casele oamenilor să îşi satisfacă necesităţile fiziologice.
Comuna Sântimbru merită să aibă o infrastructură modernizată. Locuitorii comunei trebuie să fie ascultaţi, iar problemele lor rezolvate cu prioritate. Dumitru Muşuţan şi echipa USL vin în sprijinul oamenilor, vin cu soluţii la problemele lor, dar mai ales vin cu gândul de a face ca lucrurile să meargă bine.

Dumitru MUŞUŢAN, candidatul USL la Primăria Sântimbru


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

28-30 septembrie 2024 | COD GALBEN de INUNDAȚII pe mai multe râuri din Alba: Posibile viituri în mai multe zone din județ

Ziarul Unirea

Publicat

în

28-30 septembrie 2024 | COD GALBEN de INUNDAȚII pe mai multe râuri din Alba: Posibile viituri în mai multe zone din județ Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis vineri, 27 septembrie 2024, o avertizare cod galben de inundații, valabilă în intervalul 28.09.2024 ora 18:00 – 30.09.2024 ora 24:00, pe mai multe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea