VIDEO| Sindicatele din Poliție protestează la Ministerul Finanțelor: Care sunt revendicările oamenilor legii
VIDEO| Sindicatele din Poliție protestează la Ministerul Finanțelor: Care sunt revendicările oamenilor legii
Sindicaliștii din poliție protestează marţi, de la ora 10.00, la Ministerul Finanţelor, afirmând că drepturile lor şi ale întregii familii ocupaţionale bugetare Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, dar şi ale pensionarilor militari (rezervişti din Armată şi Poliţie, care pot fi rechemaţi oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006), sunt în continuare ignorate.
Protestatarii din MAI cer aplicarea legii cadru de salarizare cu acordarea sporurilor și actualizarea și recalcularea pensiilor militarilor de stat.
Sindicaliştii precizează că de marţi declanşează seria protestelor pe termen nelimitat.
”Drepturile noastre şi ale întregii familii ocupaţionale bugetare Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, dar şi ale pensionarilor militari (rezervişti din Armată şi Poliţie, care pot fi rechemaţi oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006), sunt în continuare sfidate grosolan de către actualul Guvern. Mai mult, printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii (confirmat oficial de către ministrul de resort al Coaliţiei), se continuă haosul în sistemul bugetar de salarizare, şi aşa discreţionar şi politizat, astfel încât doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (pentru ,,complexitatea muncii desfăşurate” – cităm din nota de fundamentare), laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15% (să ne explicăm: nu depreciem munca din diferite domenii de activitate şi am evitat tot timpul să ne uităm în curtea altora, dar o astfel de sintagmă justificativă, inventată de iniţiatorul OUG, este de neînţeles, prin raportare la noi şi la celelalte ocupaţii bugetare)”, a transmis sindicatul.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual acuză că, în timp ce o majorare consistentă, de până la 50%, ar urma să fie acordată tuturor angajaţilor de la stat, care lucrează în domeniul fondurilor europene, angajaţii pe care îi reprezintă ar beneficia doar de jumătate din diferenţa amânată doi ani, care trebuia acordată, integral, la 1 ianuarie 2022, ”în fond, sume infime, de 150-200 lei, anulate de inflaţia majoră a ultimilor ani”.
”Nopţile nedormite şi eforturile mari ale colegilor de la Frontieră, de la Imigrări, de la Combaterea Crimei Organizate şi Antidrog sau din alte structuri, pentru securizarea graniţelor UE, dar şi sfidarea miilor de poliţişti judiciarişti, care susţin activitatea Parchetelor şi întregul proces penal românesc, pe salarii îngheţate la nivel infim, niciuna dintre aceste probleme sau misiuni nu este atât de ,,complexă” pentru guvernanţi, încât să le dea de gândit să aplice măcar legea salarizării, pe care tot ei au votat-o în Parlament! Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite! Pentru că ne-a ajuns cuţitul la os!”, conchid sindicaliştii.
Sursa: antena3.ro
foto video: facebook – SNPPC
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun