Tichetele sociale vor putea fi folosite și în magazinele Kaufland: Cum se va face plata la casa de marcat
Începând cu luna august plata cu tichetele sociale în valoare de 250 de lei se va putea efectua şi în magazinele Kaufland din ţară.
În primă etapă, pentru beneficiarii voucherelor de alimente vor fi acceptate cardurile sociale emise de Sodexo (județul Alba) și Up România.
„Voucherele sociale din programul guvernamental „Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și de mâncare caldă, precum preparatele de la punctul Grill din parcarea magazinelor Kaufland. Astfel, clienții vor fi îndrumați de către angajații de la casele de marcat să separe produsele alimentare de cele non-alimentare, care vor fi achitate folosind un alt mijloc de plată. Plata la casele de marcat se efectuează ca plata cu orice alt card”, a transmis Kaufland România.
Cardul social pentru alimente permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS. Cardurile sunt alimentate de către autorități la fiecare două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe, până la sfârșitul anului. Potrivit reglementărilor, se interzice utilizarea cardului în alte scopuri decât cele pentru care a fost emis, în caz contrar se sancționează conform legii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc
Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc Românii care dețin două mașini sau două apartamente, trebuie să știe că vânzarea celei de-a doua mașini sau a celei de-a doua locuințe în decursul aceluiași an calendaristic poate implica costuri suplimentare. Conform unei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare