19 amenzi pe DN 67C – Transalpina, date de polițiștii din Sebeș, în urma unei acțiuni organizate ieri
19 amenzi pe DN 67C – Transalpina, date de polițiștii din Sebeș, în urma unei acțiuni organizate ieri
Poliţiştii din Sebeș au acționat pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum. Au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale.
La data de 2 august 2022, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună polițiștii cu Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, au organizat o acțiune, pe DN 67C, pentru prevenirea accidentelor datorate vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.
Au fost constatate și sancționate 19 abateri de natură contravențională. Dintre acestea, 11 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Un bărbat de 32 de ani, din comuna Săsciori, a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67C, pe raza comunei, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de conducătorul auto cercetările sunt continuate pentru conducerea unui vehicul către o persoană care are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | AVARIE multiplă în rețeaua de medie tensiune de la Sebeș: Aproximativ 600 de utilizatori realimentați cu ajutorul unui generator electric al ISU Alba
AVARIE multiplă în rețeaua de medie tensiune de la Sebeș: Aproximativ 600 de utilizatori realimentați cu ajutorul unui generator electric al ISU Alba O avarie multiplă în rețeaua de medie tensiune de la Sebeș a afectat marți, 2 iulie 2024, mai multe zone din municipiu. Aproximativ 600 de utilizatori au fost realimentați cu ajutorul unui […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților