Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu, deputat USR: „Oamenii din Apuseni NU au nevoie de vizite electorale și de povești militărești. Au nevoie de dezvoltare economică și locuri de muncă”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu, deputat USR: „Oamenii din Apuseni NU au nevoie de vizite electorale și de povești militărești. Au nevoie de dezvoltare economică și locuri de muncă”

Oamenii din Munții Apuseni NU au nevoie de vizitele electorale ale generalului premier și de povești militărești. Comunitățile din Țara Moților au nevoie de un program coerent și serios cu măsuri menite să stopeze problemele sociale și economice, dar mai ales declinul demografic.

De peste 30 de ani, partidele tradiționale, în special PNL și PSD, au tratat doar electoral problemele comunităților din Apuseni și, din păcate, moții au fost priviți doar ca voturi importante în matematica electorală.
Am fost martori cu toții la excursia premierului Nicolae Ciucă în Țara Moților, un adevărat exercițiu de ipocrizie politică. Excursia IPOCRIZIEI!

Așa ar putea fi catalogată așa-zisa vizită de lucru a premierului Nicolae Ciucă în zona Munților Apuseni. Înconjurat de pleiada de lăudători și politruci din PNL, generalul a făcut o excursie la Abrud, Câmpeni și Avram Iancu, în speranța că își va mai crește imaginea și încrederea publică, care tind tot mai mult spre zero în percepția românilor.

IPOCRIZIA este fără margini pentru că Guvernul domnului Ciucă are ZERO măsuri pentru oamenii din Țara Moților, pentru dezvoltarea economică a zonelor montane sau pentru redresarea fostelor zone miniere. În ultimii 30 de ani, partidele tradiționale, care s-au perindat la putere, au distrus mineritul și au permis să se fure pădurile, sărăcindu-i pe oamenii din Țara Moților.

Generalul Ciucă a vizitat și Cupru Min Abrud, ultima societate minieră din portofoliul statului rămasă încă profitabilă. Ce nu spun politrucii liberali, în frunte cu domnul Ciucă, este faptul că societatea Cupru Min este astăzi profitabilă doar datorită faptului că prețul cuprului este ridicat pe bursă.

Nu datorită managementului și în niciun caz datorită Guvernului PNL-PSD. Dacă ar fi după pesediști și liberali, băieții deștepți din cele două partide ar suge până la ultimul leu veniturile companiei miniere. Domnul Ciucă ar trebui să deschidă puțin mai mult ochii și să vadă firmele care căpușesc Cupru Min sau cum posturile călduțe și bine plătite din cadrul societății sunt ocupate doar pe baza apartenenței politice.

Care sunt SOLUȚIILE REALE pentru Cupru Min? În primul rând, compania are nevoie de retehnologizarea utilajelor pentru creșterea performanței și, în același timp, trebuie curățată de sinecuriștii politici. La Cupru Min și în toate companiile de stat angajările trebuie făcute pe criterii de performanță și pregătire profesională, nu în funcție de carnetul de partid. Și nu în ultimul rând, compania ar trebui listată la bursă, ceea ce ar asigura transparentizare totală și management eficient, lucruri care ar putea atrage în final capital privat.

Concluzia e simplă: zona Munților Apuseni are nevoie de măsuri coerente și urgente pentru dezvoltare economică și pentru stoparea problemelor sociale cu care se confruntă majoritatea comunităților locale. Dacă nu se va interveni rapid cu măsuri menite să stimuleze dezvoltarea economică a acestei zone, problemele sociale se vor acutiza accentuate de depopulare și îmbătrânirea populației.

Beniamin Todosiu
Deputat USR de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Stadionul din Tiur prinde contur: Care este stadiul lucrărilor și când va fi finalizat. Ce spune primarul Gheorghe Rotar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Stadionul din Tiur prinde contur: Care este stadiul lucrărilor și când va fi finalizat. Ce spune primarul Gheorghe Rotar Stadionul din Tiur prinde contur odată cu avansarea lucrărilor. În prezent este amenajat gardul și a fost construită pista pentru instalarea băncilor de rezervă. Primarul Gheorghe Roatr spune că va fi finalizat complet la începutul toamnei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea