Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

MÂNDRIA munților Apuseni: ZECE la Titularizare și ZECE la Definitivatul 2022, pentru o profesoară din Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

MÂNDRIA munților Apuseni: ZECE la Titularizare și ZECE la Definitivatul 2022, pentru o profesoară din Alba

Examenul de titularizare din acest an nu a fost nelipsit de rezultate foarte bune, aduse de candidați dedicați meseriei de dascăl și care își doresc să educe tinerele minți ale țării noastre.

Unul dintre aceștia este și tânăra Maria Jantea, din orașul Abrud care a obținut nota 10 la examenul de Titularizare și la Definitivat, disciplina Educație Muzicală.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Potrivit tinerei cariera de dascăl nu a fost ceva la care s-a gândit din prima, însă a ajuns să iubească această meserie nobilă.

„Nu m-am gândit să urmez această carieră și la un moment dat chiar îmi displăcea. Într-un concurs de împrejurări am fost nevoită să urmez acest drum, iar copiii m-au făcut să mă îndrăgostesc de ideea de a fi dascăl. Mi-am pus nădejdea în Dumnezeu, care m-a surprins plăcut întotdeauna și am învățat.”, ne-a spus Maria.

Despre examenul de titularizare Maria spune ca nu a fost ușor, însă a fost accesibil.

Despre viitor, tânăra profesoară de muzicp spune că și-ar dori să poată profesa cât mai aproape de casă, deocamdată fiind nevoită să meargă până în Sebeș pentru norma de bază.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”?

Unirea Ziarul

Publicat

în

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea