FOTO| Acțiune a polițiștilor din Alba Iulia pentru depistarea șoferilor beți sau drogați: Două permise suspendate, un dosar penal și 13 contravenții
FOTO| Acțiune a polițiștilor din Alba Iulia pentru depistarea șoferilor beți sau drogați: Două permise suspendate, un dosar penal și 13 contravenții
În noaptea de 23/24 iulie 2022, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu polițiștii Poliției Municipiului Alba Iulia, au acționat, pe raza municipiului Alba Iulia, pentru creșterea siguranței rutiere și depistarea conducătorilor auto care nu respectă interdicția de a conduce autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Cu ocazia acestei acțiuni, au fost verificați și testați, cu aparatele etilotest și Drug test, peste 100 de conducători auto și au fost constatate 13 abateri de natură contravențională. Față de un conducător auto polițiștii au întocmit dosar penal, întrucât valoarea indicată de aparatul etilotest a fost mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul de 32 de ani, din Aiud, a fost depistat de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în jurul orei 02,20, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Aurel Vlaicu din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Cu ocazia acțiunii au fost reținute 2 permise de conducere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Accident GRAV pe DN 67 C, mai sus de Popasul Regelui: Un motoclist este inconștient Un accident rutier a avut loc marți, în jurul orei 14.00, pe DN 67 C, mai sus de Popasul Regelui. Un motociclist este inconștient. Citește și: Accident MORTAL pe DN 14 B: Un biciclist a DECEDAT după ce a fost […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților