VIDEO| „Aniversare cu cascade”: Spectacol grandios al celebrului cascador albaiulian Lae Drăghici
VIDEO| „Aniversare cu cascade”: Spectacol grandios al celebrului cascador albaiulian Lae Drăghici
Astăzi, 16 iulie, îndrăgitul cascador Lae Dreghici își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare, în stilul care l-a consacrat, cu multă adrenalină și momente spectaculoase, împărtășite cu publicul albaiulian, care i-a fost mereu alături de-a lungul carierei.
Evenimentul ”Aniversare cu cascade” va avea loc sâmbătă, 16 iulie, în cartierul albaiulian Oarda de Sus – zona Între Păduri, începând cu ora 12:00.
Motociclete, mașini, muzică și multe surprize. Acestea vor fi ingredientele unei zile speciale, pregătită în cel mai mic detaliu de Lae Dreghici, alături Primăria Alba Iulia și de invitații săi speciali, multiplul campion național de motocross Mihai Stoichescu și cascadorul Cosmin Pădureanu.
„Îmi doresc o aniversare, la 70 de ani, cu cascade. O aștept cu nerăbdare, ca și publicul, cred. Să ne întâlnim cu toții acolo, să fiți critici, să fiți empatici, să apreciați tot ce am făcut și ce fac în prezent. Vor fi două cascade și vă pun deocamdată imaginația la contribuție. Atât vă spun: vor fi trei mașini, în două cascade, dar și alte surprize. Fiți pregătiți!”.
Și, pentru că orice aniversare are nevoie și de muzică, spectacolul va fi completat de folclor autentic, cu invitați speciali.
„Trăiesc ca să risc, risc ca să trăiesc” a fost moto-ul după care s-a ghidat tot timpul celebrul cascador albaiulian.
Adrenalina și situațiile la limită au fost cele care i-au creat zona de confort încă din copilărie, iar mai apoi, l-au făcut să își descopere menirea în viață, transformând pasiunea pentru risc, într-o meserie.
Cea mai răsunătoare cascadorie realizată de Lae a fost în anul 1995, când a sărit cu o Dacia 1300, modificată, de pe o trambulină cu o înălţime de patru metri, peste două TIR-uri aşezate unul după celălalt, dar și peste un morman de cartoane lung cât alte două tiruri, saltul având în total 63 de metri.
Peste 40.000 de spectatori au urmărit atunci, cu sufletul la gură, performanța cascadorului albaiulian.
De-a lungul vieții, indiferent cât de năstrușnice au fost ideile sale, Lae a văzut totul ca pe o reușită, nicidecum ca pe o încercare, iar acum, la 70 de ani, rămâne același spirit liber, cu o energie debordantă, un cascador de geniu și un om cu un suflet mare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan