Lună fierbinte a “alb-negrilor”: puzzle complicat și presiunea timpului pentru Unirea Alba Iulia
Conform celor declarate de primarul Gabriel Pleșa, 20 iulie ar trebui să fie data în care Unirea Alba Iulia să intre sub tutela autorităților locale, prin intermediul CS Municipal Unirea Alba Iulia.
Fotbalistic vorbind, 15 iulie este data în care “alb-negrii” vor ști dacă vor evoluat tot în eșalonul terț, după retrogradarea de la finele sezonului precedent în Liga 4, pentru că în acea zi expiră termenul de înscriere al echipelor ce au acest drept în Liga 3. Surse apropiate clubului susțin că Unirea Alba Iulia ar beneficia de un loc pe a treia scenă, argumentându-se prin prezența lui Mihai Dăscălescu în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal În caz contrar, respectiv în situația în care Unirea Alba Iulia nu ar continua în Liga 3 (locul 9, penultimul, ediția precedentă) oficialul unirist ar pierde poziția ca reprezentant al Ligii 3, fiind ales temporar în august 2017, cu un mandat plin din primăvara anului 2018 și reales în aprilie 2022.
*Banii de pe Stanciu vin în tranșe
Obținerea unui loc sub soarele celui de-al 3-lea eșalon parte o chestiune mult mai simplă decât rezolvarea problemelor financiare stringente. Primăria nu poate prelua un club împovărat de datorii, iar condiția pentru rezolvarea situației juridice este ca Unirea Alba Iulia să fie “pe zero”! Însă Wuhan Three Towns FC va vira în 3 tranșe banii cuveniți în contul transferului lui Nicolae Stanciu, reprezentând aproximativ 110.000 euro, procentul cuvenit din taxa de solidaritate.
Prima tranșă, de 32.000 de euro a fost virată zilele trecute, iar din respectivele fonduri a fost stinsă datoria către Gheorghe Grozav și implicit deblocate conturile clubului.
Sunt memorii scadente (Al. Giurgiu, Bicheși, I. Adam și mai urmează), este suma de 35.000 de euro revendicată de Gicu Grozav ce dorește să-și recupereze investiția (din acest motiv conturile au fost blocate câteva luni). Însă, și dacă ar veni într-o singură tranșă banii din China tot nu ar acoperi totalul datoriilor, care depășesc 150.000 de euro (cu restanțe către jucătorii actuali, alte persoane, cheltuieli din timpul campionatului). O soluție ar fi apelarea la un susținător privat, un sponsor, care să accepte să achite diferența, pentru a se intra depăși impasul! Reprezentanții municipalității vor să preia Unirea Alba Iulia, să așeze lucrurile într-un făgaș normal în ceea ce privește finanțarea și perspectiva, s-au interesat și la Șelimbăr săptămâna trecută în privința formei de organizare a divizionarei secunde CSC Comunal (preluată vara precedentă de autoritătăți, a promovat în Liga 2 ca Viitorul Șelimbăr), dar momentan sunt blocați oarecumva într-un cerc vicios.
Așadar, sunt complexe și complicate chestiuni de rezolvat în nici două săptămâni: locul în Liga 3, încasarea banilor din China, stingerea restanțelor (n.a. – în 2022, jucătorii și antrfenorii nu au încasxat niciun ban), cesionarea dreptului de participare către CS Municipal Unirea, hotărâre de Consiliul Local în acest sens, obținerea unei hotărâri judecătorești (iulie și august sunt luni de vacanță judecătorească), aprobarea bugetului etc. Până la palmares, nume sau siglă sunt multe altele de rezolvat, iar unele nu suportă amânare. Iar strategia fotbalistică (antrenor, transferuri etc) depinde de lămurirea problemelor financiare, a celor juridice și de eșalonul în care va activa AFC Unirea Alba Iulia, ce se vrea a fi, de la toamnă, CSM Unirea Alba Iulia!
“În acest moment nu pot să dau un răspuns pe această temă a preluării echipei.Nu am ce spune până nu se rezolvă și nu știm exact ce se rezolvă. Decizia nu este la mine”, a precizat Radu Urcan, directorul CSM Unirea Alba Iulia, întrebat ieri pe marginea acestui subiect.
Foto: Lucian DANCIU
Articol apărut în ziarul „Unirea”, marți, 5 iulie
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Cioară (Industria Galda), gol în „tricolor” la o acțiune de selecție | Patru jucători din Alba, la selecționata de fotbal amator a României
Atacantul Alexandru Cioară (Industria Galda de Jos) a marcat un gol în „tricolor” la o acțiune disputată la Mogoșoaia a selecționatei de fotbal amator a României. Pe lângă vârful divizionarei terțe au mai participat Juncan (Industria Galda), și alți doi jucători din Alba Cl. Marcu (Gloria Geoagiu) și Bistraie (Șoimul Băița), absentând din motive medicale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare