Google dedică astăzi un doodle unui chimist român. Cine a fost Ștefania Mărăcineanu
Google dedică astăzi un doodle unui chimist român. Cine a fost Ștefania Mărăcineanu
Pe data de 18 iunie, Google o sărbătorește pe Ștefania Mărăcineanu, personalitate marcantă a cercetării și științei din România. Ștefania Mărăcineanu a studiat chimia și fizica și s-a remarcat prin cercetările asupra radioactivității artificiale.
Ștefania Mărăcineanu s-a născut la București, în 1882
Mărăcineanu a absolvit studiile în știință și chimie în 1910, iar mai apoi, cu ajutorul unei burse, și-a continuat studiile și cercetările la Institutul Radium din Paris. Institutul Radium era unul dintre cele mai importante centre mondiale pentru studiul radioactivității, sub conducerea lui Marie Curie.
Mărăcineanu a început lucrul la teza de doctorat pe poloniu, un element descoperit de Curie. În timpul cercetărilor, Mărăcineanu a observat că perioada de înjumătățire a poloniului depindea pe tipul de metal pe care poloniul era așezat. Această observație a făcut-o să se întrebe dacă nu cumva particulele alfa emise de poloniu au transformat unii atomi ai acelui metal în izotopi radioactivi, spune Google, într-un comunicat.
Stéphanie Maracineanu, cum îi spuneau francezii, și-a terminat studiile doctorale la Universitatea din Sorbona, în numai 2 ani. Mai apoi, s-a întors în România, unde a înființat primul laborator de studiu al radioactivității. În 1935, Irène Curie, fiica lui Marie Curie, alături de soțul ei, primesc premiul Nobel pentru descoperirea radioactivității artificiale. Mărăcineanu nu a contestat premiul Nobel, dar a cerut să-i fie recunoscut rolul în aceste cercetări.
Contribuția Ștefaniei Mărgineanu a fost recunoscută de Academia de Științe din România în 1936, când a fost numită director de cercetare, însă nu a primit recunoașterea internațională pentru contribuția ei în descoperirea radioactivității artificiale.
Ștefania Mărăcineanu s-a îmbolnăvit de cancer, cauzat de iradieri, și a murit la data de 15 august 1944
Muzeul Curie din Paris găzduiește laboratorul chimic original de la Institutul Radium, unde și-a desfășurat cercetările Ștefania Mărăcineanu. Doodle-ul din data de 18 iunie marchează 140 de la nașterea Ștefaniei Mărăcineanu și omagiază moștenirea acesteia.
Doodle-ul a fost desenat de Alyssa Winans, designer la sediul central al Google, la Mountain View. Părinții lui Winans au fost chimiști și, datorită acestui lucru, subiectul a fost cu atât mai interesant.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale