Statele membre ale Uniunii Europene vor primi vaccinuri împotriva variolei. Anunțul ministrului Sănătății
Statele membre ale Uniunii Europene vor primi vaccinuri împotriva variolei. Anunțul ministrului Sănătății
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat în cursul zilei de vineri faptul că fiecare stat membru al Uniunii Europene va primi o cantitate de vaccin împotriva variolei, iar solicitarea inițială a României este de 1.000 de doze de vaccin.
„Nu este niciun fel de problemă legată de achiziţie, pentru că e vorba de o cantitate mică. Există o instituţie a Uniunii Europene, se numeşte HERA, care se ocupă de urgenţele de sănătate publică. Prin intermediul HERA fiecare stat membru va primi o cantitate de vaccin, nu ştiu dacă gratuit sau o va achita, dar fiind vorba de puţin vaccin, 1.000 de doze de vaccin cât am solicitat noi iniţial, nu este o procedură complicată”, a spus Rafila, într-o conferinţă de presă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, întrebat în ce stadiu se află achiziţia de vaccin împotriva variolei.
Alexandru Rafila a adăugat sunt puţine ţări care au acest vaccin şi va trebui să existe un mecanism de distribuţie al acestuia prin intermediul HERA.
„A fost doar o discuţie informală (despre achiziţionarea de vaccin – n.r.), dumneavoastră vreţi nişte răspunsuri pe care nu le are nimeni, nici la Comisia Europeană. Acest vaccin este în cantitate redusă, nu se foloseşte pentru că e vaccinul variolic, iar variola a fost o boală eradicată la nivel global.
Avem pe data de 30 mai o nouă întâlnire la nivelul HERA să putem să aflăm mai multe detalii concrete, să putem să încercăm să răspundem şi întrebărilor dumneavoastră”, a menţionat Rafila.
Discuțiile cu privire la vaccinul împotriva variolei vin după ce tot mai multe țări europene au identificat cazuri de variola maimuței.
Deocamdată, România nu a identificat niciun caz de infectare cu variola maimuței. De asemenea, nu există nicio suspiciune de îmbolnăvire, potrivit unui cominicat transmis de Ministerul Sănătății la finalul săptămânii trecute.
Ministerul Sănătății precizează că variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.
Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat și prelungit cu o persoană care are variola maimuței.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan