Rămâi conectat

Sport

Sâmbătă, ora 18.00, CS Ocna Mureș – Sticla Turda | Bate vântul de vacanță

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sâmbătă, la ora 18.00, este ultima rundă din play-off-ul Seriei a 9-a, între CS Ocna Mureș (locul 8, 30 de puncte) și Sticla Arieșul Turda (‘lanterna roșie”, cu 21 de puncte).

O întâlnire peste care adie aerul de vacanță, miza fiind doar orgoliul echipei conduse de Paul Ciucă în compania unui oponent deja resemnat și retrogradat (3 eșecuri la rând). Ocnamureșenii încheie al doilea sezon consecutiv pe a treia scenă, dar au de luat o revanșă în plan moral, după seria dezamăgitoare din ultimele 5 jocuri (trei înfrângeri la rând, un punct și un gol, 1-15 golaveraj!). Va lipsi Cioară – probleme cu serviciul.

Am evitat retrogradarea, deci principalul obiectiv este realizat. Însă ultima lună a fost una sub așteptări, am cam stricat imaginea clădită în cea mai mare parte a campionatului, iar cauzele sunt mai multe, nu una singură. În ultimul meci vom încerca să lăsăm o impresie bună, să plece suporterii bucuroși acasă”, a transmis antrenorul Paul Ciucă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Atletul Andrei Gafița, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, medalie de argint la Campionatul Național – proba de 20.000 de metri marș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Atletul Andrei Gafița, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, medalie de argint la Campionatul Național – proba de 20.000 de metri marș Andrei Gafița (sportiv cu dublă legitimare CS Unirea Alba Iulia/CSM Unirea Alba Iulia) a obținut medalia de argint în proba de 20.000 de metri marș a Campionatului Național, desfășurat sâmbătă, 29 iunie, la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea