Pâinea ar putea ajunge să coste chiar mai mult de şase lei. Bogdan Hossu: Puterea de cumpărare a cetăţeanului a scăzut cu 30%
Pâinea ar putea ajunge să coste chiar mai mult de şase lei. Bogdan Hossu: Puterea de cumpărare a cetăţeanului a scăzut cu 30%
Din cauza scumpirilor în lanţ, pâinea ar putea ajunge să coste chiar mai mult de şase lei, a declarat în cursul zilei de joi, sindicalistul Bogdan Hossu, într-un interviu acordat DC News.
„Creșterea prețului grâului de două sau de trei ori va face ca pâinea românului să crească, probabil, la patru lei, şase lei sau chiar mai mult, ceea ce ne va face să scădem cantitatea de pâine achiziționată. Acest lucru nu înseamnă că producătorii de grâne nu vor avea cui să vândă.
Nu vor avea cui să vândă în România, dar în momentul respectiv vor avea oferte multe mai bănoase și mai atractive de vânzare către exterior. Iar noi, spre deosebire de alte țări din estul Europei, nu am luat măsuri preventive de siguranță. În agricultură există un ciclu, care este, de obicei, cam de un an. De aceea a fost și această explozie de inflație pe care am resimțit-o la produsele alimentare, pentru că țăranii, ca și producătorii, au văzut că politica Guvernului este de a menține prețul ridicat la gaz, energie electrică, și au zis, bun, și primăvara viitoare de unde o să am resurse să pornesc un alt ciclu agricol, o altă producție? Deci trebuie să pun deoparte bani de astăzi ca să am cu ce să cumpăr sămânța, îngrășămintele, să fac operațiile agricole pentru anul viitor”, a declarat Bogdan Hossu.
„Lumea începe să reducă volumul de produse pe care le achiziţionează. Iar ideea că să mergem mâncaţi la cumpărături (n.r. – trimitere la declaraţia făcută, recent, de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu) ca să nu cumpărăm suplimentar nu este cea mai fericită.
În fapt, puterea de cumpărare a cetăţeanului a scăzut cu 30%; coşul minim pentru un trai decent pentru luna martie, conform datelor furnizate de INS – şi încă nu are tot impactul legat de creşteri, pentru că facturile vin cu întârziere – arată că un coş minim pentru un trai decent pentru o persoană ar trebui să fie 2.848 de lei net, ceea ce ar conduce la un salariu minim brut de 4.600 de lei. Faţă de 2.550 lei cât este în prezent, diferenţa este substanţială. Faţă de o pensie minimă de 1.000 de lei, diferenţa este extraordinar de mare şi arată că de fapt pensia minimă socială acoperă puţin mai mult decât o treime din cantitatea de bani necesară pentru un trai decent.
Iar în structura unui pensionar evident că există o repartizare a tipurilor de produse, mai puţine cheltuieli pe îmbrăcăminte, dar costurile cele mai mari sunt pe întreţinere şi medicamente”, a explicat, la emisiunea „Ce se întâmplă?” realizată de Răzvan Dumitrescu la DC News, Bogdan Hossu.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h
Traficul pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, REDESCHIS: Din cauza viscolului puternic, s-a instituit limită de viteză de 60 de km/h Traficul rutier de pe autostrada A1, între Sibiu și Boița, s-a deschis, începând cu ora 13.45, potrivit IPJ Sibiu. Șoferii trebuie să fie prudenți în continuare și în contextul viscolului puternic s-a instituit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan